• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
10/05/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Neamt

Fraudă cu asigurări auto Paguba în dauna firmelor de profil depășește 500.000 lei

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
07/10/2023
in categoria Stiri Neamt
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Două nemțence au reușit să păcălească mai multe firme de asigurări acestea fiind păgubite cu o sumă importantă de bani, cam jumătate de milion de lei. Este vorba de două femei care, timp de mai mulți ani, au încheiat polițe de răspundere civilă auto la un birou din Piatra Neamț. Situat undeva în zona Muzeului de Istorie din reședința de județ, biroului cu pricina i se dusese vestea că poate să încheie polițe RCA la valori convenabile pentru ambele părți. Clienții erau mulțumiți că achită un preț mai mic pentru asigurare, iar acuzatele erau plătite mai bine, prin încasarea comisionului pentru fiecare poliță în parte. Când anchetatorii au aflat de această poveste a avut loc chiar și o percheziție informatică asupra mediilor de stocare din birou. La finele urmăririi penale Carmen Brăteanu și Elena Loredana Olaru au fost trimise în judecată în sarcina lor fiind reținută infracțiunea de fraudă informatică, în formă continuată, în rechizitoriu procurorii au vorbit de 173 de fapte dovedibile. Cauza a ajuns pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la începutul lunii mai 2019, iar instanța s-a pronunțat recent, pe 20 septembrie 2023. Ambele au fost găsite vinovate de comiterea infracțiunii de fraudă informatică și au fost condamnate la câte 3 ani de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. Firmele de asigurări s-au constituit părți civile în procesul penal cu sumele de bani cu care au fost păgubite și au cerut diferențele dintre ce s-a încasat efectiv pe asigurările măsluite și prețul real ce ar fi trebuit practicat. Acuzatele au fost obligate de instanță la plata prejudiciului constatat. Decizia instanței de fond nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău.
Cum a fost posibilă frauda
Prin actul de inculpare procurorii au arătat că a fost vorba de 173 de fapte. Concret, în mod repetat, la diverse intervale de timp, cele două au accesat în mod repetat platformele unor firme de asigurări emițând aproape 200 de polițe de răspundere civilă auto cu date tehnice false. Scopul acestor acțiuni repetate a fost obținerea de beneficii pecuniare rezultate din diminuarea artificială a prețului polițelor emise și din comisioanele acordate de brokerii de asigurare sau societățile de asigurare pentru realizarea unor ținte comerciale, creând astfel firmelor de asigurări un prejudiciu total de 515.216,73 lei. Anchetatorii au fost sesizați pe 10 martie 2016, reclamația vizând 3 polițe de asigurare emise în octombrie 2015 care ar fi avut date tehnice nereale în baza cărora s-au stabilit tarifele de primă de asigurare, fiind întocmite copii falsificate ale cărților de identitate ale autovehiculelor pentru care s-au emis polițele RCA. În cursul cercetărilor au fost descoperite alte 170 de situații similare.
O înțelegere îndoielnică
Cercetările au stabilit că între una dintre acuzate și un broker de asigurări, a existat o înțelegere la un moment dat. În ianuarie 2015, brokerul care în proces a avut calitate de parte vătămată, a stabilit cu una dintre femei să-i dea acesteia userul său și parola de acces la sistemul informatic, pentru ca acuzata să emită în numele său polițe RCA pentru toate societățile de asigurări, urmând să-i revină comisionul. S-a recurs la această modalitate pentru că brokerul avea suspendată licența de emitere polițe RCA, putând să încheie doar polițe generale de asigurare. În aceste condiții, în perioada 2015-februarie 2016, făptașele s-au logat cu datele de acces, user și parolă, ale persoanei vătămate pe platforma online de asigurări emițând astfel un număr de 173 polițe de asigurare RCA cu date tehnice nereale ale autovehiculelor. S-au folosit valori mai mici ale masei autorizate, ale capacității cilindrice, ale puterii sau ale numărului de locuri, pentru a rezulta un cuantum mai mic al primei de asigurare. În acest fel s-a creat prejudiciul în dauna firmelor de asigurări. Conform normelor legale în vigoare, pentru emiterea polițelor RCA, procedura de lucru era următoarea: clientul interesat solicita asistentului în brokeraj încheierea poliței RCA prezentând acestuia documentele vehiculului, respectiv talon sau cartea de identitate în original, precum și actul de identitate al asiguratului, tot în original. În cazul în care clientul era persoană juridică, acesta trebuia să prezinte în copie și certificatul de înregistrare a firmei și actul de identitate al persoanei care reprezenta firma. Modalitatea de emitere a polițelor RCA de către brokerul de asigurare era următoarea: în aplicația informatică proprie a brokerului se introduceau datele solicitate de la client după care printr-un serviciu de „web-service”, informațiile se transmiteau către toate serverele societăților de asigurare, în timp real, obținându-se ofertele de preț de la aceștia. După ce clientul își alegea oferta dorită, se dădea comandă de emitere, după care, tot din serverul societății de asigurări a cărei ofertă era aleasă, se descărca polița aleasă, emisă efectiv. Plata contravalorii poliței de asigurare RCA se putea face prin virament bancar cu ordin de plată sau prin numerar, situație în care se emitea chitanță din sistemul electronic.
Cum se putea obține o poliță la un preț mai mic
Unele date tehnice ale autovehiculelor puteau influența prima de asigurare. Este vorba de categoria autovehiculului, destinația acestuia, masa maximă autorizată, capacitatea cilindrică, numărul de locuri, obiectul de activitate al firmei (codul CAEN). Diferențele de primă erau semnificative dacă se introduceau date eronate, în unele cazuri fiind vorba de câteva mii de lei pentru o singură poliță. Ancheta a stabilit că au fost întocmite polițe RCA pentru clienți vechi care dețineau firme de transport mărfuri sau persoane, pentru care se emiteau în mod periodic asigurări CASCO, asigurări de garanții, CMR-uri. Clienții veneau la sediul firmei de asigurări, solicitau o ofertă cu prețurile comparative ale RCA pentru toate firmele de asigurări, după care se hotărau pe loc cu ce firmă doresc să li se încheie polițe de asigurare RCA înmânând polița veche RCA în original sau în copie. De regulă plăteau pe loc. Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit că diferența între sumele efectiv încasate de la beneficiarii polițelor RCA folosind datele nereale ale autovehiculelor și sumele ce ar fi trebuit încasate dacă se foloseau datele corecte este de 515.216,73 lei. Pentru dovedirea activității infracționale, instanța de judecată a autorizat interceptări ale convorbirilor telefonice. Au avut loc și percheziții domiciliare, fiind ridicate medii de stocare, polițe de asigurare, RCA-uri și CIV-uri.
„Printre documentele identificate la punctul de lucru al SC (…) SA au fost copii după prima filă CIV pentru diverse autovehicule, din care unele erau decupate la masa totală autorizată, la capacitatea cilindrică, turație sau gabarit, cod tehnic”, conform Judecătoriei Piatra Neamț.
Ulterior a fost dispusă o percheziție informatică pentru unitățile centrale și laptop-urile ridicate de anchetatori.
Scopul: atragerea unui număr mare de clienți pentru un câștig garantat
Au fost audiați o parte din beneficiarii identificați, iar aceștia au confirmat că  la nivelul municipiului Piatra Neamț se cunoştea faptul că valoarea poliţelor RCA emise la biroul unde erau acuzatele era cea mai avantajoasă. Aceste condiții au făcut ca un număr mare de persoane să apeleze la cele două pentru emiterea de poliţe RCA, rezultatul fiind obținerea de avantaje materiale rezultate din comisioanele primite. Dacă valoarea polițelor ar fi fost mai mare și comisioanele ar fi fost mai mari, dar s-a stabilit că scopul lor a fost atragerea de clienți pentru un câștig garantat. În faţa instanţei de judecată cele două femei au negat emiterea oricăror poliţe RCA, nu doar a celor despre care s-a stabilit că aveau inserate date nereale, dar probatoriul administrat a dovedit contrariul. Ambele au fost identificate chiar de beneficiarii polițelor cu date măsluite.
„Având în vedere numărul mare de acte materiale, nu poate fi vorba despre o simplă eroare sau neglijenţă, inculpatele acţionând cu vinovăţie, în modalitatea intenţiei directe, acestea prevăzând şi urmărind producerea rezultatului. Distinct de numărul mare de acte materiale, existenţa în posesia inculpatelor a unor documente decupate la rubrici precum masa totală autorizată, la capacitatea cilindrică, turație sau gabarit, cod tehnic duce la concluzia unei premeditări şi pregătiri minuţioase în realizarea faptelor”, au conchis judecătorii.
Gabi SOFRONIA
The post Fraudă cu asigurări auto Paguba în dauna firmelor de profil depășește 500.000 lei appeared first on Stiri Neamt.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Cabinet Stomatologic Non-Stop Mehedinți. Medic stomatolog

Urmatorul articol

Klaus Iohannis, la reuniunea informală a Consiliului European de la Granada

Related Posts

Stiri Neamt

Administrăm mai bine, trăim mai bine: cum putem face Zalăul să funcționeze pentru toți

01/05/2025
Stiri Neamt

„Vreau un primar care să mă asculte.” Ce-și dorește, de fapt, un zălăuan de la administrația locală?

01/05/2025
Stiri Neamt

Povestea unui antreprenor din Zalău și ce așteaptă el de la Primărie

01/05/2025
Stiri Neamt

Mesaje de la multi ani si cadouri online ideale

29/01/2025
Stiri Neamt

55 Mesaje de Revelion. La mulți ani.

15/12/2024
Stiri Neamt

Urări de Craciun 2024 de Sărbători

13/12/2024
Next Post

Klaus Iohannis, la reuniunea informală a Consiliului European de la Granada

Cele mai recente stiri

  • INTERVIU: Vasile Todinca, regizor / „Mă aștept ca în următorii ani să vedem filme din ce în ce mai curajoase” 10/05/2025
  • Întreruperi de apă în București, anunță Apa Nova. Lista străzilor afectate în perioada 13-15 mai 10/05/2025
  • Gabriela Ruse şi Marta Kostyuk au obținut biletele pentru optimile de la Roma 10/05/2025
  • Ce este siliciul și ce beneficii are? Este absolut esențial pentru organism, fiind al doilea cel mai abundent element de pe pământ după oxigen 10/05/2025
  • Inside the Spotlight: Eveniment STEAM la Ploiești 10/05/2025
  • MAE: Alegerile în diaspora se vor desfășura fără probleme 10/05/2025
  • Robert Fico a spart frontul progresist 10/05/2025
  • George Simion vine la Sâmbra Oilor. Festivalul are loc duminică, 11 mai 10/05/2025
  • Crin Antonescu rupe tăcerea. Îl susține pe Nicuşor Dan în turul doi 10/05/2025
  • Prognoza meteo pentru România, duminică, 11 mai 2025 10/05/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24