O nouă acțiune săptămânală în sistem integrat a avut loc în județul Satu Mare. În contextul aderării României la spațiul Schengen, pe căile de comunicație din județul nostru, sub coordonarea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare structurile de siguranță și ordine publică au acționat în zona de frontieră. Activitatea s-a axat pe combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, respectiv menținerea unui climat de siguranță și ordine publică.
În cursul zilei de vineri, 6 iunie, între orele 11.00 și 14.00, pe comunicațiile Satu Mare – Petea, respectiv Carei – Urziceni, în zona fostelor puncte de trecere a frontierei, dar și pe alte căi de comunicație care converg înspre sau dinspre frontieră s-a desfășurat o nouă acțiune în sistem integrat. Și de această dată, în cadrul activității s-a urmărit combaterea traficului cu arme, muniție și substanțe interzise, dar și combaterea efectelor febrei aftoase (prezentă pe teritoriul statului vecin).
Au participat polițiști de frontieră sătmăreni, polițiști din cadrul IJP Satu Mare, jandarmi din cadrul IJJ Satu Mare, lucrători ai Biroului pentru Imigrări Satu Mare și SCCO Satu Mare, dar și lucrători vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj – Serviciul Echipe Mobile Satu Mare, care au efectuat verificări pe principalele căi de comunicații care converg înspre frontiera româno-maghiară, în zona de responsabilitate a județului Satu Mare.
În cadrul activității, echipele mixte au verificat – folosind aplicația eDAC – aproximativ 580 de persoane și 325 mijloace de transport. Au fost descoperite mai multe nereguli și au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 27.300 lei. De asemenea, a fost reținut un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Acțiunile în sistem integrat vor fi desfășurate și în perioada următoare, în proximitatea frontierei de stat, în scopul combaterii fenomenului infracțional transfrontalier și pentru menținerea siguranței și ordinii publice.
Sursa: Poliția de Frontieră
Citeste mai mult