Zeci de antreprenori din Satu Mare au participat astăzi la evenimentul Smart Business Cafe, un format dedicat conversațiilor autentice despre business, organizat de Banca Comercială Română (BCR). Întâlnirea a fost un prilej de networking, schimb de idei și dialog deschis între oameni de afaceri din domenii diferite, care au avut ocazia să discute atât între ei, cât și cu reprezentanții băncii, într-un cadru relaxat și informal.
Atmosfera a fost una dinamică, iar la finalul evenimentului s-au schimbat contacte, s-au stabilit întâlniri viitoare și s-au conturat potențiale colaborări. Participanții au vorbit despre provocările reale din activitatea lor zilnică, despre investiții, decizii strategice și nevoia de claritate financiară într-un context economic tot mai complex.
Un rol esențial în organizarea și dinamica întâlnirii l-a avut Crina Domuța, Director de Grup BCR, care prin energia și deschiderea sa, şi ajutată de colegii din BCR, a facilitat dialogul dintre antreprenori și bancă, transformând discuțiile într-o conversație aplicată și relevantă pentru mediul de afaceri local.
Smart Business Cafe este un format construit în jurul educației financiare și al conectării comunităților de antreprenori. Discuțiile au abordat teme precum sănătatea financiară a unei companii, interpretarea corectă a indicatorilor esențiali – P&L, bilanț, cashflow, EBITDA – și importanța unei diagnoze financiare personalizate.
Citeste mai mult