Daniela Gherman, halterofila originară din Negrești-Oaș, a revenit în România după 21 de ani petrecuți în Suedia și a cucerit aurul la cel mai important concurs național de haltere din țară. Legitimată la Clubul Sportiv Olimpia București, Daniela a participat joi, săptămâna trecută, la Campionatele Naționale de Haltere desfășurate la Sala Rapid din București.
A concurat la categoria -63 kg, unde a dominat competiția, câștigând medalia de aur la toate cele trei probe: smuls, aruncat și total. În plus, a stabilit un nou record național la smuls și a fost desemnată cea mai bună sportivă feminină a competiției.
În haltere, se acordă medalii separat pentru fiecare probă – smuls, aruncat și total – iar Daniela le-a câștigat pe toate trei, în ceea ce a fost primul său concurs major sub culorile României.
7 ani pentru Suedia, rezultate internaționale remarcabile
Până în luna mai a acestui an, Daniela a reprezentat Suedia timp de șapte ani. A fost campioană nordică în competiții ce au reunit sportive din Suedia, Danemarca, Islanda, Norvegia și Insulele Feroe – teritoriu între Islanda și Norvegia care aspiră la independență. Pentru Suedia, a participat la șase Campionate Europene și cinci Campionate Mondiale, cu cele mai bune rezultate: locul 3 la Europene și locul 5 la Mondiale.
În circuitul internațional, Daniela s-a remarcat prin forță și constanță, fiind desemnată ani la rând cea mai bună halterofilă din Suedia. A participat inclusiv la competiții mondiale de top, precum Campionatul Mondial de haltere din Columbia, unde a atras atenția prin rezultatele obținute.
Motivul revenirii în România
Decizia de a se întoarce în România a fost una bine gândită, luată după ce și-a finalizat studiile în Suedia și a înțeles că acolo nu putea face sport de performanță full-time. „În Suedia făceam sportul ca hobby, că nu se poate full time”, spune ea. A luat legătura cu ambasadorul României în Suedia și a ajuns la București, unde, deși inițial „s-a speriat de orașul mare”, s-a concentrat pe competiția națională și a obținut un rezultat excepțional.
„Din ianuarie o să fiu în lotul național al României”, afirmă Daniela, care se află în continuare la București. Peste trei săptămâni, va participa la un nou concurs internațional, în Germania, la Berlin, în cadrul Bundesligii, o competiție cu un nivel ridicat și sportivi din toată Europa.
„Vreau să fiu sub steagul României”
Dar dincolo de partea sportivă, revenirea în țară are și o motivație profundă, legată de identitate, familie și comunitate. „Suedia e o țară foarte mișto, foarte diferită și dezvoltată, dar tradițiile pe care noi le avem acasă, la noi în Oaș, nu se mai găsesc nicăieri și nu se păstrează ca la noi, la oșeni. La noi, la Oaș, ne sunăm, ne susținem, avem comunitate strânsă – nu contează chiar dacă ești în China, ne pasă unii de alții și nu pierdem legătura. Eu vreau să fiu sub steagul României, să câștig pentru țara noastră. Pentru că acolo, deși am fost cetățean suedez, tot migrant am fost.”
Drumul spre haltere și performanță internațională
Daniela s-a născut în 1997 la Negrești-Oaș, iar în 2015 familia s-a mutat în orașul Kristianstad, în sudul Suediei, unde a început și parcursul ei sportiv internațional. La 15 ani, a început antrenamentele cu Constantin Drăgănescu, concentrându-se inițial pe probele de disc și ciocan. La 16 ani, a devenit campioană la grupa sa, cu un record personal de 52,84 metri. Ulterior a trecut la suliță, dar o accidentare la spate a pus capăt acestei direcții.
Așa a ajuns la haltere, sportul care i-a adus nu doar echilibru, ci și succes: „Dar din toate cele, halterele mi-au creat un echilibru pozitiv în viață. Înainte de a ridica o greutate mai mare am un fel de fluturi la stomac, o stare de nervozitate pozitivă care îmi dă o bucurie în suflet. Asta mă ajută să mă concentrez – ceea ce este una dintre problemele cheie în acest sport”, a declarat ea.
În septembrie 2018, Daniela a câștigat titlul de campioană de juniori a Suediei la categoria 63 kg cu un total de 163 kg la competiția de la Bregsjo. Două luni mai târziu, a luat aurul la Campionatul Scandinaviei de Juniori la Helsinki. În martie 2019, a devenit campioană de seniori a Suediei cu un total de 191 kg.
Un nou început pentru România
Daniela Gherman nu s-a întors doar în România, ci acasă. Acum, cu tricolorul pe piept, vrea să scrie un nou capitol în cariera ei – mai aproape de rădăcini, familie și comunitatea care o inspiră. Iar aurul național, recordul, convocarea în lotul României și viitoarele participări internaționale sunt doar începutul unei noi misiuni: aceea de a ridica România cât mai sus, pe podiumul mondial al halterelor.
@portalsm
Sătmăreanca ce a cucerit lumea halterelor se întoarce acasă: aur și record la Naționalele României
♬ original sound – portalsm – portalsm