Un accident rutier deosebit de grav s-a produs pe DN 6, pe E70, în apropierea localității Lugojel, județul Timiș. În coliziunea violentă au fost implicate un autotren, o autocisternă, un microbuz de transport persoane (8+1) și un autoturism. Șase persoane și-au pierdut viața pe loc.
Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 13. La fața locului au intervenit de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două echipaje SMURD și o autospecială pentru transport personal și victime multiple.
Din primele informații, șase victime au fost declarate decedate la locul accidentului. Alte două persoane au suferit răni și primesc îngrijiri medicale, urmând să fie transportate la spital. Numărul total al victimelor este în curs de stabilire, iar intervenția autorităților este încă în desfășurare.
Potrivit cercetărilor preliminare ale polițiștilor, șoferul microbuzului, care circula dinspre Caransebeș către Lugoj, ar fi efectuat o depășire neregulamentară. În momentul revenirii pe banda sa, acesta a acroșat o autocisternă, apoi a intrat în coliziune frontală cu un TIR care circula din sens opus.
În urma impactului, au murit șoferul microbuzului și cinci pasageri ai acestuia. Alte trei persoane aflate în microbuz au fost rănite. Microbuzul se afla într-o cursă internațională, pe ruta Grecia–Franța.
Atenție! Urmează imagini cu un puternic impact emoțional.
Sursa: observatornews.ro
Citeste mai mult