Începând de azi, 10 decembrie, cetățenii din afara Uniunii Europene care intră sau ies din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, din județul Satu Mare, vor fi supuși noilor proceduri de verificare biometrică, parte din Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) al Uniunii Europene.
Sistemul este deja funcțional în mai multe puncte de frontieră din țară și presupune colectarea datelor biometrice, imagine facială și patru amprente digitale, pentru cetățenii non-UE care efectuează șederi de scurtă durată (până la 90 de zile în 180 de zile) în spațiul european.
La prima intrare în UE, sistemul preia datele biometrice, iar la călătoriile viitoare verificările se vor face automat, ceea ce va duce la scurtarea timpilor de așteptare la graniță. În total, datele sunt păstrate timp de 3 ani (sau 5 ani în cazuri speciale), cu respectarea legislației europene privind protecția datelor.
Sistemul EES este deja activ și în puncte precum Sighet, Vicovu de Sus, Stânca, Racovăț, Midia, Naidaș, Jimbolia, Moravița, Lunga, precum și pe aeroporturile din Suceava și Sibiu. Detalii complete pentru călători sunt disponibile pe: travel-europe.europa.eu/ees.