Servicii complexe pentru persoanele dependente, la Târgu Mureş. Acestea vor fi oferite în cadrul unui Centru Rezidenţial ce a fost inaugurat ieri în municipiu.
Centrul rezidențial, situat pe strada Posada nr. 35 din municipiul Târgu Mureș, realizat din fonduri private, sub umbrela Asociaţiei Social Med, are o capacitate de 25 de locuri şi oferă persoanelor cu adicţii o abordare multidisciplinară personalizată.
Modelul de terapie este unul hibrid, bazat pe cel german, a explicat dr. Ruxandra Ivan-Vascan, medic primar cu specializare în psihiatrie și psihoterapie și specialist în terapie Comportamentală Dialectică:
“Ceea ce am creat aici este un concept hibrid, construit pe structura, pe scheletul conceptului german. Mai avem ceva şi anume DBT după Marsha Linean este o terapie foarte dinamică, care este certificată şi se răspândeşte tot mai mult în Europa. Este singura terapie din lume creată de un pacient.”
Costurile de cazare şi tratament în centru depind de complexitatea tratamentului, fiind calculate pentru fiecare pacient în parte.
Internarea se face voluntar, la acest moment neexistând posibilitatea unei decontări prin Casa de Asigurări de Sănătate.
Serviciile oferite vor include tratament pentru dependență de cocaină, reabilitarea alcoolicilor, a adicțiilor pentru jocurile de noroc, dependență de sex, dependență de internet și de shopping.
O suită de personalități invitate au rostit discursuri la inaugurare: Înaltpreasfințitul Părinte Irineu – arhiepiscop ortodox al Alba Iuliei, Bob Rădulescu – actor și moderator al evenimentului, Alina Gorghiu – ministrul Justiției, Aneta Matei – secretar de stat în cadrul Ministerul Afacerilor Interne, conf. dr. Horațiu Moldovan – secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, Radu Vasile Pop – specialist în prevenire în cadrul Agenției Naționale Antidrog, Felicia Botoș – asistent social la UPU SMURD Târgu Mureș, prof. univ. dr. Horațiu Suciu – președintele Colegiului Medicilor Mureș și al Senatului UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș și Ciprian Dobre – prefectul județului Mureș.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că vrea să fie cât mai rapid implementat proiectul privind „Registrul traficanţilor de droguri”. „Este un registru care are rol predominant preventiv, pe baza căruia instituţiile statului au acele pârghii de cunoaştere, de identificare, de supraveghere a traficantului. Atunci când pleacă din punctul A în punctul B, poţi să îl verifici, ştii ce are în maşină, ştii unde se duce dacă o dată a fost condamnat pe droguri. Poţi să îi faci o verificare”. Ea a mai precizat că şi-ar dori să existe câte un centru de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri în fiecare regiune a ţării.
Foto: Fb Instituția Prefectului – Județul Mureș
Citeste mai mult