Inelul de ocolire spre Sâncraiu de Mureș prinde contur – proiectul care promite să degreveze Târgu Mureșul de traficul greu și să ofere locuitorilor o mobilitate alternativă a ajuns într-o etapă cheie. Studiile de fezabilitate și devizele proiectului au fost finalizate, iar joi au fost prezentate primele detalii despre două dintre cele mai importante tronsoane.
Întâlnirea a reunit consilierii locali și membrii Asociației Zonei Metropolitane, fiind prima rundă de dezbatere privind traseele propuse.
Tronsonul 2 va asigura conexiunea între Autostrada Transilvania și străzile Gh. Doja – Insulei, oferind o legătură rapidă între zona centrală și infrastructura națională.
Tronsonul 7 va lega Autostrada Transilvania de DJ 152A (Sâncraiu de Mureș) și va include construirea unui nou pod peste râul Mureș – o investiție esențială pentru dezvoltarea zonei metropolitane.
„Obiectivul nostru este clar: un oraș eliberat de traficul greu și o mobilitate alternativă accesibilă tuturor”, au transmis reprezentanții proiectului.
Următoarea etapă va fi aprobarea studiilor de fezabilitate în Consiliul Local Târgu Mureș, un pas esențial pentru demararea investițiilor propriu-zise.
Foto: Fb Primăria Târgu Mureș
Citeste mai mult