Parcarea supraetajată de pe strada Mihail Kogălniceanu din Satu Mare prinde contur. Lucrările au început în 2024, iar în prezent construcția a ajuns la nivelul etajului doi, structura de beton fiind în curs de finalizare.
Proiectul prevede realizarea unei clădiri cu subsol, parter și două etaje, pe o suprafață totală de peste 1.600 de metri pătrați, iar construcția propriu-zisă va ocupa aproximativ 1.350 de metri pătrați. Investiția se ridică la 16.503.050 lei.
Parcarea va avea 158 de locuri, dintre care unele vor fi special amenajate pentru persoane cu dizabilități, iar altele vor include stații de încărcare pentru vehicule electrice – un pas important spre modernizarea infrastructurii urbane.
Citeste mai mult