• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
28/01/2026
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Satu Mare

FOTO. Ordin de protecție maxim pentru sătmăreanul care a încercat să-și omoare concubina pe strada Ostrovului

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
28/01/2026
in categoria Stiri Satu Mare
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Judecătoria Satu Mare a emis astăzi un ordin de protecție pentru o perioadă de 12 luni împotriva unui bărbat acuzat că a încercat să-și ucidă fosta concubină, în urma unui atac extrem de violent petrecut într-un apartament de pe strada Ostrovului din municipiul Satu Mare, în 22 ianuarie. Femeia se află în continuare internată la Terapie Intensivă, în stare gravă.
Decizia a fost pronunțată miercuri, 28 ianuarie 2026, în camera de consiliu, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Incidentul s-a produs joi, 22 ianuarie 2026, în jurul orei 14:44, când autoritățile au fost alertate printr-un apel la 112. Potrivit anchetatorilor, pe fondul unui conflict spontan și al consumului excesiv de alcool, bărbatul și-ar fi atacat concubina cu un obiect tăietor-înțepător, aplicându-i mai multe lovituri în zone vitale ale corpului, respectiv gât, față, piept și torace, dar și la nivelul membrelor superioare.
Conform informațiilor transmise de Poliția Municipiului Satu Mare, agresorul, un bărbat de 42 de ani din Satu Mare, a părăsit imediat locul faptei după atac. Acesta a fost identificat și prins la scurt timp de polițiști, în zona digului din municipiu. La intervenție au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.
Femeia, în vârstă de 42 de ani, a fost transportată conștientă la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, însă starea sa era instabilă. Din cauza gravității rănilor, aceasta a fost dusă de urgență în sala de operație, ulterior fiind internată la secția de Terapie Intensivă.
În urma atacului, pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar ulterior acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este cercetat într-un dosar penal pentru tentativă la violență în familie în forma omorului, sub coordonarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
În fața instanței, bărbatul a susținut că nu își amintește exact ce s-a întâmplat, afirmând că a consumat cantități mari de alcool, inclusiv un litru de spirt, și că era „mort de beat”. Cu toate acestea, a declarat că este de acord cu emiterea ordinului de protecție pe durata maximă prevăzută de lege.
Prin hotărârea instanței, agresorului i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de victimă, de domiciliul și reședința acesteia și să o contacteze în orice mod, inclusiv telefonic, prin mesaje, corespondență sau rețele de socializare. Ordinul de protecție este executoriu de îndată, fără somație, și este valabil timp de 12 luni, începând cu data de 28 ianuarie 2026.
Judecătorul a atras atenția că încălcarea ordinului de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Scandal de proporții într-o benzinărie din Sibiu: doi tineri reținuți / video

Urmatorul articol

Cratere pe una dintre cele mai circulate străzi din Ploiești. Ambulanțele trec zilnic pe aici

Related Posts

Stiri Satu Mare

Perspective culturale asupra practicilor de relaxare

28/01/2026
Stiri Satu Mare

Solidaritate! Oamenii au donat, iar casele din Sătmărel distruse de flăcări vor fi refăcute. Sprijin pentru două familii cu copii

28/01/2026
Stiri Satu Mare

Un clujean și o sătmăreancă au dat de probleme. Fata i-a dat mașina să o conducă, deși știa că tânărul nu are permis

28/01/2026
Stiri Satu Mare

FOTO. Podul Prieteniei spune povești. Sătmărenii pot descoperi informații despre peștii Someșului pe noile panouri informative

28/01/2026
Stiri Satu Mare

Blocuri mai eficiente energetic la Negrești-Oaș. Proiect de aproape 15 milioane de lei, finalizat

28/01/2026
Stiri Satu Mare

Blocuri mai eficiente energetic la Negrești-Oaș. Proiect de aproape 15 milioane de lei, finalizat

28/01/2026
Next Post

Cratere pe una dintre cele mai circulate străzi din Ploiești. Ambulanțele trec zilnic pe aici

Cele mai recente stiri

  • Șoferii români vor putea conduce fără permis fizic! Revoluție digitală începând din 2027 28/01/2026
  • Cratere pe una dintre cele mai circulate străzi din Ploiești. Ambulanțele trec zilnic pe aici 28/01/2026
  • FOTO. Ordin de protecție maxim pentru sătmăreanul care a încercat să-și omoare concubina pe strada Ostrovului 28/01/2026
  • Scandal de proporții într-o benzinărie din Sibiu: doi tineri reținuți / video 28/01/2026
  • Un alt loc-simbol al Timișoarei distrus de autorități 28/01/2026
  • MAȘINĂ în FLĂCĂRI pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Intervin pompierii 28/01/2026
  • Percheziții în dosarul doctorului Cristian Andrei, cercetat pentru viol și agresiune sexuală 28/01/2026
  • Anunț mediu Stein Jianina Irina 28/01/2026
  • Strada Caraiman din Bistrița, temporar cu sens unic 28/01/2026
  • Cristian Popa, BNR: Bancnotele din România vor avea o nouă semnătură din 2026, pentru prima dată în 25 de ani 28/01/2026

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24