Noaptea trecută, în jurul orei 02:30, pompierii din cadrul Detașamentului Târnăveni au intervenit pe strada Armatei, unde s-a produs un accident rutier soldat cu trei victime. La fața locului au ajuns o autospecială de stingere, una de descarcerare și un echipaj SMURD.
Accidentul a constat într-o autoaccidentare. În urma impactului au rezultat trei victime de sex masculin: șoferul, în vârstă de 18 ani, aflat în cod galben, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la CPU Târnăveni pentru investigații suplimentare, iar doi pasageri, în vârstă de 20 de ani, aflați în cod verde, s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție și au refuzat transportul la spital.
Circulația a fost blocată pe ambele sensuri de mers pe durata intervenției, pompierii acționând pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Foto: InfoMures24
Citeste mai mult