Mai multe gospodării din comuna hunedoreană Bucureșci au fost inundate, miercuri după-amiază, în urma ploilor care au căzut. Pompierii au intervenit la fața locului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, în zona Bucureșci, satele Bucureșci și Șesuri, apa a intrat în 12 gospodării. De asemenea, mai multe drumuri vicinale au fost afectate de aluviuni.
Pe Drumul Județean (DJ) 741 Crișcior – Bucureșci, terasamentul a fost acoperit pe o porțiune de 500 de metri.
“Acum situația a revenit la normal, drumurile au fost degajate și nu sunt blocate. Pe pârâul Valea Bucureșci tendința este în scădere”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Au acționat pompieri de la Brad, Deva, Hunedoara, Orăștie și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Brad.
Sub coordonarea inspectorului șef al ISU Hunedoara, pompierii au acționat pentru evacuarea apei din alte șapte gospodării și pentru eliberarea drumului comunal de aluviuni.
https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2023/05/VID-20230531-WA0064.mp4
Sursa foto – video: ISU Hunedoara
Acest articol FOTO| Mai multe gospodării au fost inundate, în nordul județului. Au intervenit pompierii a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult