Târgu Mureșul se află în plină criză de iarbă înaltă — iar cineva trebuia să iasă la „atac”. Surpriză: nu viceprimarul Călin Moldovan, ci Claudiu Maior, care a preluat frâiele și s-a lăudat cu „armata” sa de cositori ce vor pune capăt junglei urbane. De parcă iarba care aproape depășea în înălțime copiii din parc nu era o problemă suficientă, închipuitul “viceprimar” Maior a reușit să lase în urma sa și un șir de mașini avariate, parcate regulamentar, dar ignorate cu desăvârșire.
Cine răspunde pentru această „nouă prostie” marca Claudiu Maior? Niciun cuvânt despre daune, nicio asumare de responsabilitate — doar un show publicitar făcut pe spinarea cetățenilor și a mașinilor lor.
Întrebarea firească este: de ce se bagă în lucruri pentru care nu are nicio prerogativă? Poate pentru că, în loc să rezolve problemele reale ale orașului, îi place să se laude cu distrugerea în masă și să joace rolul eroului în fața camerelor.
Rămâne să vedem dacă cineva îi va reaminti că primăria nu este o scenă de teatru și nici proprietatea lui privată ca pe vremea când era aghiotantul lui Florea și că responsabilitatea în administrație înseamnă mai mult decât vorbe și poze de campanie.
Iată și efectele nepriceputului, pietre si iarbă sărită pe mașinile târgumureșenilor…
MS / Foto: fb – colaj
Citeste mai mult