Baza sportivă de la Zărnești a fost finalizată
Baza sportivă din Zărnești este gata. Până la finalul anului, Primăria Zărnești va prelua oficial baza sportivă de la Compania Națională de Investiții (CNI). Deși baza sportivă era finalizată de câteva luni, recepția nu s-a făcut până acum pentru că activitatea CNI a fost afectată de măsurile de austeritate impuse de Guvernul Bolojan. Baza sportivă va fi predată Primăriei Zărnești printr-un protocol încheiat cu CNI.
Lucrările la baza sportivă au început în 2020
În 2015, Primăria Zărnești a preluat baza sportivă Torpedo în contul datoriilor acumulate de Uzina Mecanică Tohan. În decembrie, 2018, edilul orașului, Alexandru Igrișan, a depus proiectul ”Consolidare, reabilitare, extindere, modernizare și dotare bază sportivă Zărnești”, la Compania Națională de Investiții (CNI).Lucrările efective la baza sportivă din Zărnești au început în primăvara lui 2020. În 2019, CNI a aprobat proiectul cu o finanțare de peste 4 milioane de euro, iar Primăria Zărnești a participat cu o cofinanțare de 10 la sută. Baza sportivă ar fi trebuit să fie gata încă de luna aprilie 2022, însă reprezentantul firmei de construcții spunea la vremea respectivă că ”vremea nefavorabilă, dar și triplarea prețurilor la materialele de construcții au dus la această întârziere”. În aceste condiții, CNI a suplimentat bugetul pentru finalizarea bazei sportive.
Baza sportivă Zărnești
*Amenajări exterioare care cuprind lucrări de sistematizare verticală şi amenajări peisagistice, teren de fotbal, pistă de alergare, două terenuri de tenis, alei carosabile şi pietonale – 2499 mp, parcări (capacitate 50 de autoturisme, 4 autocare, 5 maşini de intervenţie), esplanadă – 3247 mp, spații verzi, plantații şi amenajări peisagere – 17000 mp, mobilier urban, iluminat public exterior;
* Sală de box şi fitness cu spaţii administrative, spaţii pentru pregătire sportivă şi spații pentru competiţii sportive;
*Corp de cazare având spaţiu administrativ, spaţiu pentru servirea mesei, cazare şi spațiu tehnic;
*Vestiare şi tribune.
Tarife teren fotbal
Utilizare teren cu duș, fanioane, marcaj și accesorii pentru evenimente sportive (1.000 lei/oră)
Utilizare pentru evenimente socio-culturale și de divertisment (concerte, spectacole de dans, teatru) pentru care spectatorii achită bilet de intrare. 2.000 lei/oră
Utilizare antrenamente cu acces la vestiare: 600 lei/oră
Utilizare antrenamente fără acces la vestiare: 300 lei/oră
*Pentru asociațiile sportive din Zărnești tariful este redus cu 90%
Articolul FOTO| Baza sportivă de la Zărnești a fost finalizată apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult