Apartament pentru o familie din Broşteni, din banii credincioşilor din Satu Mare şi Maramureş. Un gest de solidaritate creștină a fost finalizat vineri, 14 noiembrie 2025, când un apartament din orașul Broșteni, județul Suceava, a fost achiziționat pentru o familie care și-a pierdut locuința în urma inundațiilor din vară. Apartamentul a fost cumpărat din fondurile adunate de credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, printr-o campanie desfășurată în cele opt protopopiate ale eparhiei.
Demersul a fost inițiat și derulat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, ca parte a acțiunilor sociale-filantropice ale eparhiei, în sprijinul familiilor aflate în dificultate.
Pentru semnarea actelor de vânzare-cumpărare, o delegație formată din pr. Andrei Marius Pop și pr. Adrian Morar, inspectori ai Sectorului Social-Filantropic și Misionar din cadrul Episcopiei, s-a deplasat la Suceava. Aici au fost primiți la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către pr. Vasile Cruț, directorul Departamentului de Asistență Socială, și asistentul social Remus Fanarac, care au asigurat suportul juridic și logistic necesar.
După semnarea documentelor, delegația a mers să viziteze apartamentul achiziționat. Spațiul este complet mobilat, luminos și primitor, pregătit să devină un nou început pentru familia greu încercată. Apartamentul este amenajat modern și dotat cu toate cele necesare pentru o viață decentă.