Forumul de la Moisei consolidează poziția României ca pol regional de dialog juridic și sprijin pentru integrarea europeană
În perioada 22–25 ianuarie 2026, la Moisei, județul Maramureș, s-a desfășurat Forumul Comisiilor Parlamentare Juridice (România – Republica Moldova – Ucraina – Albania), un eveniment de referință pentru diplomația parlamentară regională, organizat sub egida Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României.
Forumul a reunit delegații parlamentare de cel mai înalt nivel din cele patru state participante, precum și reprezentanți ai instituțiilor judiciare, ai corpului diplomatic și ai organizațiilor profesionale din domeniul juridic, confirmând rolul României ca platformă regională de dialog instituțional și cooperare europeană.
Lucrările Forumului de la Moisei
Lucrările Forumului de la Moisei au fost deschise prin mesaje inaugurale transmise de Președinții a trei Parlamente:
E.S. dl. Mircea Abrudean, Președintele Senatului României
E.S. dl. Igor Grosu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova
E.S. dl. Ruslan Stefanciuk, Președintele Radei Supreme a Ucrainei
Mesajele la nivel prezidențial au subliniat sprijinul politic ferm pentru cooperarea parlamentară, pentru parcursul european al Republicii Moldova și Ucrainei și pentru consolidarea statului de drept în regiune.
Delegația României
La Moisei delegația României a fost condusă de membrii Senatului și ai principalelor comisii parlamentare:
Laurențiu Plăeșu, Vicepreședinte al Senatului
Elena-Simona Spătaru, Vicepreședinte al Comisiei juridice
Cătălin-Daniel Fenechiu, lider al Grupului parlamentar PN
Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, raportor al Forumului
Titus Corlățean, Președintele Comisiei pentru politică externă
Maria-Gabriela Horga, Președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci alături de alți membri ai comisiilor permanente
Păduraru Răducu-Adrian – membru al Comisiei juridice
Rus Vasile-Ciprian – membru al Comisiei juridiceâ
Cerva Nadia-Cosmina – președinte al Comisiei pentru constituționalitate
Jitaru Ovidiu – secretar al Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale
Delegațiile Republicii Moldova, Ucrainei și Albaniei au fost conduse de președinții și vicepreședinții comisiilor juridice și de membri ai comitetelor pentru politică juridică, confirmând caracterul de dialog instituțional la nivel decizional.
TEME STRATEGICE ȘI REZULTATE CONCRETE
Cele trei paneluri ale Forumului au vizat
Statul de drept și integrarea europeană – rolul parlamentelor în deschiderea clusterelor de negociere
Combaterea traficului de persoane și criminalitatea organizată transfrontalieră
Violența domestică și protecția victimelor.
În cadrul dezbaterilor, a fost adoptată Rezoluția finală a Forumului, document care consfințește angajamentul comun al comisiilor juridice pentru:
sprijinirea accelerării negocierilor de aderare la Uniunea Europeană ale Republicii Moldova și Ucrainei
susținerea deschiderii rapide a Clusterului I – Valori fundamentale
consolidarea cooperării legislative și instituționale regionale.
DIMENSIUNE PROFESIONALĂ ȘI IMPACT EUROPEAN
Forumul de la Moisei a beneficiat, în premieră regională, de trei grupuri de lucru instituționale paralele, dedicate cooperării judiciare și reformei sistemelor de justiție.
Grupul de lucru al Consiliilor Superioare ale Magistraturii a reunit reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii din România și ai Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova și Consiliului Superior al Procurorilor din Republica Moldova, alături de membri ai comisiilor juridice parlamentare, care au analizat:
independența sistemului judiciar în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană,
mecanismele de protecție a magistraților împotriva presiunilor instituționale,
armonizarea standardelor disciplinare și de carieră cu jurisprudența europeană
combaterea criminalității organizate și a traficului de persoane
rolul parchetelor în garantarea statului de drept în procesul de preaderare.
Grupul Ministerelor de Justiție și al secretarilor de stat
Un dialog de substanță a reunit reprezentanți ai ministerelor justiției din România și Republica Moldova, axat pe:
stadiul reformelor judiciare asumate în cadrul negocierilor europene
cooperarea legislativă și tehnică între ministere
sprijinul României pentru accelerarea parcursului european al statelor partenere.
Grupul de lucru al Uniunii Naționale a Barourilor din România și al Uniunii Avocaților din Republica Moldova
Sâmbătă, 24 ianuarie 2026, în cadrul Forumului, a avut loc o întâlnire bilaterală de importanță strategică între delegația Uniunii Naționale a Barourilor din România și delegația Uniunii Avocaților din Republica Moldova.
Cu această ocazie, cele două organizații profesionale au adoptat o Declarație comună, înaintată comisiilor parlamentare juridice din România și Republica Moldova, prin care solicită:
ratificarea cu prioritate a Convenției Consiliului Europei privind protecția profesiei de avocat,
inițierea procedurilor parlamentare de urgență,
armonizarea legislației naționale cu standardele europene privind protecția secretului profesional și independența avocatului.
Cele două organizații au subliniat caracterul esențial al Convenției, primul instrument internațional obligatoriu dedicat exclusiv protecției profesiei de avocat, ca pilon al statului de drept, al echilibrului procesual și al încrederii publice în justiție.
Această inițiativă consolidează rolul Forumului de la Moisei ca platformă regională de generare a politicilor juridice europene, cu impact direct asupra procesului de armonizare legislativă și asupra cooperării profesionale transfrontaliere.
DIMENSIUNE SPIRITUALĂ ȘI SIMBOLICĂ
Lucrările Forumului au beneficiat de cuvântul transmis de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, mesaj primit cu interes și apreciere de toate delegațiile, subliniind importanța valorilor morale și a dialogului intercultural în consolidarea proiectului european.
Beneficii strategice multiple
Forumul de la Moisei a generat:
consolidarea poziției României ca stat facilitator al parcursului european al Republicii Moldova și Ucrainei
afirmarea Senatului României ca actor central al diplomației parlamentare regionale
crearea unui cadru instituțional permanent de cooperare juridică
creșterea vizibilității internaționale a României și a Maramureșului ca spațiu de dialog european de nivel înalt
avansarea concretă a dosarelor europene prin rezoluții, declarații și inițiative comune.
MULȚUMIRI INSTITUȚIONALE
Comisia juridică a Senatului României împreună cu organizatorii adresează mulțumiri deosebite
Președinților Parlamentelor României, Republicii Moldova și Ucrainei pentru mesajele inaugurale transmise
delegațiilor parlamentare pentru nivelul excepțional al participării
Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului pentru contribuția spirituală
misiunilor diplomatice și partenerilor instituționali pentru sprijinul acordat
Uniunii Naționale a Barourilor din România și Uniunii Avocaților din Republica Moldova pentru inițiativa profesională cu impact european
Consiliului Superior al Magistraturii din România și Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova pentru participarea activă la grupurile de lucru și pentru contribuțiile substanțiale privind independența justiției
Consiliului Superior al Procurorilor din Republica Moldova pentru implicarea în dialogul privind cooperarea judiciară și combaterea criminalității transfrontaliere
reprezentanților ministerelor justiției din România și Republica Moldova pentru aportul strategic în armonizarea reformelor judiciare cu standardele europene
De asemenea, organizatorii adresează aprecieri speciale gazdei evenimentului, pentru ospitalitate și condițiile excelente în care au fost desfășurate lucrările Forumului de la Moisei, cadrul oferit contribuind esențial la buna desfășurare a dezbaterilor și la crearea unui climat propice dialogului instituțional și cooperării interparlamentare.
Articolul Forumul Comisiilor Parlamentare Juridice de la Moisei, pol regional de dialog juridic european apare prima dată în ZiarMaramures.
Citeste mai mult