„Legea salarizării este jalon în PNRR. Până la începutul acestei veri trebuie să fie în vigoare”, a spus ministrul Muncii luni seară.
Discuția a pornit de la intervenția unei telespectatoare, directoare a unei școli, care a amintit promisiunile făcute anterior cadrelor didactice privind noua grilă de salarizare. Aceasta a invocat declarații ale foștilor miniștri, inclusiv angajamentele legate de majorările salariale anunțate pentru începutul anului 2024, dar care nu s-au concretizat, precum și pozițiile exprimate anterior de Ligia Deca.
Întrebarea adresată ministrului a vizat credibilitatea actualelor promisiuni și ce garanții reale pot primi profesorii după un lung șir de angajamente neonorate. În răspunsul său, Florin Manole a legat direct adoptarea legii salarizării de jaloanele din PNRR și de calendarul procedural necesar pentru ca actul normativ să intre în vigoare.
Ministrul a explicat că legea trebuie finalizată rapid la nivel guvernamental, apoi discutată cu ministerele și sindicatele, avertizând că întârzierea consultărilor ar însemna, practic, ratarea întregului calendar. În acest context, el a făcut un angajament personal ferm, afirmând că își va asuma plecarea din funcție dacă termenul nu este respectat.
„Legea salarizării este jalon în PNRR. Până la începutul acestei veri trebuie să fie în vigoare. Pentru a fi în vigoare la începutul verii, ar trebui să treacă de Parlament și, înainte, să treacă de consultări inclusiv cu sindicatele din diverse categorii profesionale, de fapt din toate categoriile profesionale.
Cred că până în prima săptămână a lunii martie vom termina anexele legii salarizării în interiorul Ministerului. După aceea urmează etapa de consultări cu ministerele de resort.
Dacă în prima jumătate a lunii aprilie nu au început consultările cu sindicatele și cu categoriile profesionale, înseamnă că nu o să avem șanse să trecem această lege. Traducând concret în discuția cu dumneavoastră, dacă până la jumătatea lunii aprilie nu sunteți invitat, împreună cu sindicatele din educație, la discuții, înseamnă că nici nu e nevoie să cereți demisia, că plec singur.
Pentru că eu nu îmi voi permite să ratez un jalon atât de important, care înseamnă un impact social enorm și un impact bugetar enorm. Dacă nu o să pot face asta, din diferite motive, vom vedea atunci.
Da, dacă până în luna aprilie nu încep dezbaterile cu sindicatele și instituțiile vizate de legea salarizării, îmi dau demisia”, a conchis Manole.
Sursa: romaniatv.net
Articolul Florin Manole ameninţă cu demisia dacă legea salarizării nu intră în consultări până în aprilie apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult