La Timișoara are loc, între 15 și 18 mai, o nouă ediție a Festivalului Filmului European (FFE). Timp de patru zile, la Cinema Studio, publicul timișorean are acces gratuit la nouă filme europene de referință, selectate de criticul de film Cătălin Olaru, ce include documentare, ficțiune, animații și filme de familie.
Festivalul începe joi, 15 mai, la ora 19.00, cu documentarul „O neașteptată întrezărire a unor lucruri mai profunde”/ A Sudden Glimpse to Deeper Things, în regia lui Mark Cousins. Filmul recompune portretul pictoriței scoțiene Wilhelmina Barns-Graham, figură emblematică a artei abstracte britanice. Documentarul a fost distins, în 2024, cu marele premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary.
„Filmele care vor rula la Timișoara vor fi pentru toate gusturile: pentru copii, filme de animație, debuturi în lungmetraj, documentare, drame, satire, filme de război, filme selectate în competițiile celor mai importante festivaluri din lume, filme care pun probleme comune fiecăruia dintre noi și probleme pe care nici măcar nu ni le putem imagina. În aceste filme se vorbesc multe dintre limbile din Europa, dar și din Asia, se vorbește rusa și ucraineana. Ceea ce afirmă această varietate este că, în Europa și peste tot în lume, «cultura unește».”, a spus Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.
Toate proiecțiile au intrare liberă, în limita locurilor disponibile. Biletele gratuite pot fi rezervate de la casa de bilete a Cinema Studio sau online. Mai multe detalii despre filme, aici și aici.
Ambasadoarea festivalului, ediția 2025, este Ioana Mischie, cunoscută pentru proiectele sale care combină filmul cu realitatea virtuală și media interactivă. Cel mai recent proiect al său, Human Violins: Prelude, a fost selectat la Festivalul de Film de la Cannes, în secțiunea „Cannes Immersive”, fiind inclus între cele mai bune opt experiențe VR din lume. Ioana Mischie este regizoarea clipului de promovare al festivalului, inspirat de tema ediției și de cinematografia europeană contemporană.
Programul complet
Cinema Studio
Joi, 15 mai
19.00 – O neașteptată întrezărire a unor lucruri mai profunde, r. Mark Cousins (documentar, UK)
Vineri, 16 mai
18.00 – Așa cum e noaptea, r. Liryc Dela Cruz (Italia, Filipine)
20.00 – Interceptat, r. Oksana Karpovych (Canada, Franța)
Sâmbătă, 17 mai
16.00 – Vestita invazie a urșilor în Sicilia, r. Lorenzo Mattotti (animație, familie)
18.00 – Printre palmieri, bombele…, r. Lukas Marxt, Vanja Smiljanić (doc.)
20.00 – Limbă străină, r. Claire Burger (Franța, Germania, Belgia)
Duminică, 18 mai
16.00 – Mica prințesă Itty Bitty, r. Lauri Maijala (film de familie)
17.30 – Scurtmetraje britanice / BAFTA Shorts
20.00 – Terapie de familie, r. Sonja Prosenc (Slovenia, Italia, Norvegia, Croația, Serbia)
Ediția din 2025 a FFE a debutat pe 8 mai, în București, și va ajunge în zece orașe din România, între care Timișoara, Brașov, Iași, Târgu Mureș, Botoșani sau Sfântu Gheorghe.
Citeste mai mult