Filipe Coelho este noul antrenor al Universității Craiova. Portughezul a fost prezentat oficial la echipa din Bănie, în cadrul unei conferințe de presă care are loc în sala „Sebastian Domozină”, de la Stadionul „Ion Oblemenco”. Alături de tehnician s-a aflat și managerul sportiv, Mario Felgueiras.
Filipe și-a făcut temele: știa, deja, de Craiova Maxima!
„Sunt foarte fericit că sunt aici, motivat să fac parte dintr-un club atât de mare precum Craiova. Sper ca împreună să reușim să construim lucruri importante împreună. Avem nevoie ca toată lumea să ne fie alături, pentru ca rezultatele să fie cele mai bune. Mi-am făcut temele înainte. În anii 80 se numea Craiova Maxima, au jucat împotriva celor de la Benfica în semifinalele Cupei Europene. Știu că în ultimii ani clubul a investit mult pentru a redeveni campion după atâta timp. M-am uitat la multe meciuri, pentru a cunoaște jucătorii, echipa, orașul, atmosfera.
Referitor la staff, în câteva zile vom face anunțul legat de cei pe care îi voi avea alături. Nu pot să promit nimic măreț, ci doar că vom da totul pentru victorie meci de meci. Da, știu de toate rivalitățile. Cel mai important este să ne concentrăm pe munca noastră, pe dezvoltarea echipei. Trebuie să continui cu lucrurile bune. Se mai întâmplă astfel de momente în viața unei echipe. Trebuie să vin cu noi idei și să ating obiectivele alături de club“, a spus noul antrenor al Științei.
Filipe Coelho: „Sistemul, pentru mine, nu este cel mai important!“
Filipe a fost întrebat dacă va schimba sistemul de joc al echipei într-unul preferat de el. Acesta a fost extrem de rezervat și a punctat faptul că așteaptă primele antrenamente ca să decidă ce va face pe viitor.
„Am văzut ultimele meciuri, nu voi vorbi de jucători la nivel individual, dar pot spune că avem o echipă cu multe talente, cu jucători buni. Este un mixt între jucători tineri și jucători experimentați. Începem de joi, când va fi primul antrenament programat. Ne vom lua toate informațiile și vom vedea exact cum se manifestă jucătorii atât pe teren, cât și în afara lui. Apoi, treptat, voi lua decizia legată de sistem. Sistemul, pentru mine, nu este cel mai important. Contează mult dinamica pe care o putem avea și ca jucătorii să știe exact ce au de făcut. Depinde mult și de adversar, uneori avem nevoie de cinci jucători pe linia de fund, alteori de patru.
Cu tot respectul, lotul de jucători de anul acesta este mult mai bun decât cel din anii precedenți. Nu simt niciun fel de presiune. Sunt motivat, așa cum ar trebui să fie și grupul. Ar fi o mare greșeală, având în vedere că suntem angrenați în trei competiții, să ne gândim departe de tot, să ne facem planuri. În acest moment trebuie să fim echilibrați și, de când am venit, mă gândesc doar la meciul cu FC Argeș. Încă de la început am simțit o energie bună. Le mulțumesc atât domnului Rotaru, cât și lui Mario Felgueiras pentru susținere. Este un sentiment bun, dar avem mult de muncă, nu ne gândim la altceva. Știu foarte bine ce am de făcut“, a mai spus Filipe Coelho.
Cum și-a făcut autodescrierea noul antrenor al Universității Craiova
Filipe Coelho și-a început cariera la 23 de ani, iar în cadrul conferinței de presă a ales să-și facă o scurtă autodescriere. Portughezul a pus accent, în special, pe munca sa și pe încrederea pe care le-o poate insufla jucătorilor și suporterilor.
„Mi-am început cariera la 23 de ani. O mare parte a carierei a fost ca antrenor principal. În 2017 am primit invitația lui Paulo Bento de a lucra alături de dumnealui. Asta m-a făcut să pot fi la Mondialul din 2022, să lupt împotriva echipelor mari. Aș vrea să fiu în Champions League, iar apoi alegeți voi adversarii. Cred că sunt un antrenor care crede în munca sa, în jucători, în ceea ce înseamnă pregătirea unui meci. Cred într-o atmosferă bună, cu suporterii, cu toată lumea și respect pe toată lumea, de la magazioner la președinte. Vă voi respecta și pe dnv atât timp cât și voi mă veți respecta“, a încheiat noul tehnician al Științei.
Citește și: Mirel Rădoi, mesaj în plină noapte după demisia de la Craiova: „Filmul trebuie să continue!“
Citeste mai mult