Universitatea Craiova se pregătește de duelul cu Hermannstadt din cadrul rundei 20 din SuperLiga României. Filipe Coelho a vorbit clar despre revenirea lui Dorinel Munteanu în fotbalul românesc și a avut un mesaj clar pentru elevii săi.
Nu va fi un meci ușor. Și-au schimbat antrenorul, iar motivația din partea jucătorilor va fi alta. Totuși, noi trebuie să fim pregătiți să întâlnim o echipă solidă, care joacă acasă. Vom face tot posibilul pentru a lua toate cele trei puncte. Nu pot prezice dacă noul lor antrenor va face schimbări multe sau de sistem, dar noi ne-am făcut temele și trebuie să fim pregătiți pentru orice. Le-am transmis asta jucătorilor, acum vom vedea…Nu au rezultate bune, dar jucătorii sunt buni, cu experiență, care cunosc jocul și sunt bine organizați.
Au calitate în aspectele tehnice, unii dintre jucători au capacitatea de a juca între linii, de a ataca spațiile. Nu ne va fi ușor, sunt sigur. Pot avea și mingea în posesie, dar noi trebuie să fim mult mai focusați decât ei. După ultimul meci este normal ca jucătorii să fie un pic triști, dar nu avem deloc timp să ne mai gândim la asta. Dispoziția lor de joc este una bună și știu că acesta este un meci important, pentru că întotdeauna următorul joc este cel mai important. Normal, nu am avut prea mult timp să pregătim acest meci. Am avut mai puțin de 72 de ore la dispoziție, dar nu am nicio îndoială că vom încerca să câștigăm“, a declarat Filipe Coelho.
Citește și: Alex Cicâldău, frustrat pe rezultatul final cu Praga: „Meritam un rezultat de egalitate!“
Citeste mai mult