„Tim Cultura”, programul CJ Timiș pentru finanțarea proiectelor culturale, alocă în 2025 peste 3,2 milioane de lei pentru inițiative care valorifică tradițiile locale și sprijină tinerii din județ.
Cele mai consistente sume merg către trei proiecte culturale organizate de ONG-uri. Fiecare dintre ele primește 150.000 de lei: „Rădăcini cu viitor, Banatule, loc de dor”, un proiect al Asociației Timișoara Film Society, Festivalul înghețatei bune – organizat la Muzeul Satului de Asociația „Inima îți vorbește” și Festivalul Poveste Folk, derulat de Asociația Evenimente cu Valoare Adăugată, în toamnă, la Timișoara.
În total, 14 organizații neguvernamentale primesc finanțare pentru proiecte culturale, artistice sau educaționale, în total – 1,2 milioane lei.
O parte consistentă din buget merge și către autoritățile locale. 39 de comune primesc fonduri, în total 806.500 de lei. Cea mai mare finanțare din această categorie merge la Tomești – 50.000 de lei pentru „Nedeea românilor de pretutindeni”, programată în iulie. Comuna Bucovăț va primi 30.000 de lei pentru „Zilele Toamnei”, iar orașul Deta obține sprijin pentru competiția gastronomică „Ceaunul și grătarul”.
În cadrul cooperării transfrontaliere din zona DKMT, sunt sprijinite financiar cinci proiecte, în valoare totală de 162.000 de lei. Între ele se numără Tabăra de dansuri și tradiții românești de la Tomești, Festivalul Internațional de Tamburași de la Diniaș, o tabără de creație plastică și un proiect teatral pentru copii, „Povestea din pod”.
De finanțări beneficiază și instituțiile publice de cultură din județ: Opera Națională Română din Timișoara primește 43.990 de lei pentru organizarea Festivalului de Operă și Operetă, ajuns la a XX-a ediție, Teatrul German de Stat – 30.250 de lei pentru proiectul „Impuls Teatru”, iar Teatrul Maghiar de Stat – 13.000 de lei pentru un turneu teatral dedicat copiilor din județ.
La rândul lor, grădinițele, școlile și liceele din Timiș pot derula proiecte cultural-educative cu sprijin financiar în valoare totală de 181.100 lei. Alți aproximativ 175.000 de lei sunt alocați pentru editarea de cărți și reviste online.
Cu un buget dedicat de 500.000 de lei, sunt finanțate 12 proiecte care acoperă teme de educație nonformală, formare profesională, inițiativă civică și divertisment. Între acestea, se regăsesc evenimente precum Game On! Festival, SUNSCAPE Festival, Silent Disco in the City, Youth Portal Timișoara și Electronics Summer University.
Proiectele finanțate prin programul „Tim Cultura 2025” pot fi consultate aici.
Citeste mai mult