Hunedorenii și turiștii sunt așteptați să retrăiască istoria, timp de două zile, la finele acestei săptămâni, pe platoul de la Costești, acolo unde va avea loc o nouă ediție, a 54-a, a festivalului „Frăția Lupilor”. Bătălii între daci și romani, lupte între gladiatori, ateliere civile și militare, demonstații de echitație, concerte, de toate acestea vor avea parte cei prezenți la eveniment.
Festivalul, care recreează atmosfera antică din urmă cu 2.000 de ani, va debuta sâmbătă, 19 august, la ora 12:00, cu parada asociațiilor. De la ora 14:00, vor avea loc evocări istorice, lupte de gladiatori, asediul cetății, demonstrații de echitație (dresură de cai), ateliere. Vor avea loc și concerte susținute de Laur&Rares – Wild Angels, Didina Curea, Focul Viu, iar de la ora 22:00, un foc de tabără.
Festivalul va continua duminică, 20 august, cu ateliere, un concurs între școli cu tematică antică, dar și cu alte evocări istorice și Lupta finală. La ora 20:00 va avea loc închiderea manifestărilor.
Acest articol Festivalul „Frăția Lupilor”, în perioada 19 – 20 august, la Costești a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult