• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
01/02/2026
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Olt

FERM 2025: Vatra Dornei, „Cartierul General” al strategiilor de dezvoltare din Regiunea Moldova

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
14/07/2025
in categoria Stiri Olt
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Timp de 3 zile, în perioada 9-12 iulie, Vatra Dornei a găzduit Forumul Economic Regional Moldova, eveniment de excepție organizat de Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (CAPDR) în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava. Evenimentul a reprezentat o provocare sintetizată de Ion Ștefanovici, Președintele CAPDR: “Fără o viziune națională, dezvoltarea Regiunii Moldova riscă să rămână un efort izolat“. De același lucru este convins și Gheorghe Șoldan, Președintele Consiliului Județean Suceava, care în discursul său a lansat un apel la continuitate și la mobilizare comună, pentru ca regiunea Moldova să devină un spațiu atractiv, cu oportunități reale de dezvoltare economică și socială.

Ion Ștefanovici și Gheorghe Șoldan

La rândul său, Primarul municipiului Vatra Dornei, Marius Rîpan, a evidențiat faptul că, în ciuda provocărilor cu care se confruntă comunitățile locale, municipiul pe care îl conduce rămâne un spațiu deschis pentru inițiativele care pot aduce plusvaloare regiunii Moldova. „Este o onoare pentru orașul nostru să fie punctul de întâlnire a atâtor lideri economici, investitori, reprezentanți ai administrației și experți internaționali. Vatra Dornei va rămâne, ca întotdeauna, un partener deschis și susținător al inițiativelor care aduc dezvoltare și prosperitate în întreaga regiune.” – a declarat acesta.

Forumul de la Vatra Dornei a devenit o platformă de lucru, nu doar de dezbatere

Regiunea Moldova are nevoie de coerență strategică, investiții sustenabile și soluții aplicate, într-un context în care provocările sociale, economice și demografice sunt tot mai evidente. Forumul de la Vatra Dornei a devenit astfel o platformă de lucru, nu doar de dezbatere, în care sunt analizate direcții clare de dezvoltare și se conturează noi parteneriate, proiecte și documente strategice.

Discuțiile au acoperit teme majore precum atragerea investițiilor, accesarea fondurilor europene, dezvoltarea infrastructurii și conectivității, tranziția energetică, modernizarea sistemelor de sănătate și educație și valorificarea potențialului turistic și cultural.

Evenimentul s-a remarcat nu doar prin dimensiunea sa internațională – reunind delegații din Republica Moldova, Ucraina, Uniunea Europeană, Balcanii de Vest și Asia -, ci și prin angajamentul ferm de a transforma ideile discutate în soluții concrete și politici publice coerente, adaptate specificului regiunii.

Cu o participare extinsă – oficiali guvernamentali, lideri locali, investitori, ambasadori, reprezentanți ai mediului academic, ai structurilor patronale și ai societății civile din România, Republica Moldova, Ucraina și din țări ale Uniunii Europene, Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu și Asia – evenimentul se așază într-un cadru strategic al dialogului regional. Mai menționăm intervențiile fostului Prim Ministru Viorica Dăncilă și ale lui Nicolae Vasilescu, Președintele Camerei de Comerț și Industrie România-China, cel care a anunțat deschiderea, în curând, a Filialei de la Iași cu scopul de a promova exporturile produselor românești pe piața chineză și atragerea în zonă a investițiilor. În mesajul său, Viorica Dăncilă a adus în forum un apel moral la mobilizare, reamintind că deciziile – sau lipsa acestora – de astăzi vor avea consecințe directe asupra vieții de mâine.

La eveniment, Uniunea Generală a Industriașilor din România (UGIR) a fost reprezentată de Ștefan Rădeanu, Secretar General UGIR și Director Editorial Curierul Național, Conf. Univ. Dr. Constantin Cucoșel, Vicepreședinte UGIR, și de Ovidiu Ilisei, Vice-Președinte Federația Patronală Moldova- UGIR.

În centrul discuțiilor: investițiile, fondurile europene, infrastructura, tranziția verde, sănătatea, turismul, educația, dar și o temă transversală – lipsa unui plan național coerent.

De subliniat că declarația-cheie a primei zile a venit de la Ion Ștefanovici, președintele Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (CAPDR), organizatorul forumului. Acesta a atras atenția asupra confuziei de la nivel central și a discontinuității politicilor economice, cu impact direct asupra regiunilor. Ștefanovici a pledat pentru o ancorare clară a politicilor regionale în cadrul unei viziuni naționale bine definite:

„Nu fac un secret din faptul că am pregătit și eu un dosar legat de statisticile economice, care reflectă, desigur, pentru partea românească mă refer, situația dificilă pe care o traversează țara noastră. Anul trecut, de la acest pupitru, am atras atenția, deși  – și nu o să intru foarte mult în detalii, pentru că îmi respect foarte mult partenerii și să mă refer la anul trecut și situațiile electorale care au existat și la modul defectuos în care a fost tratată, sub planul măsurilor, economia românească, nu vreau să fac, dar studiind statisticile, la fel ca și dumneavoastră, n-am cum să nu-mi exprim îngrijorarea, uneori chiar și dezamăgirea, pentru că nu reușesc să înțeleg, deși mă străduiesc foarte tare, care-i planul de țară la acest moment.

Aș vrea să-l înțelegem cu toții pentru că, pe baza planului de țară, ne integrăm și noi cu politica regională, pe domenii. Eu am evidențiat acum toate preocupările noastre, care sunt multidisciplinare, dar dacă n-am o bază de reper, de abordare comună cu Guvernul României, unde mă regăsesc eu?”.

Această întrebare nu a rămas suspendată, ci a reprezentat firul roșu al majorității intervențiilor din panelurile forumului.

UGIR, Partener al Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale

În cadrul dezbaterilor găzduite de Forumul Economic Regional Moldova, Ștefan Rădeanu, Secretar General UGIR, a prezentat salutul Domnului George Constantin Păunescu, Președintele Uniunii Generale a Industriașilor din România,care a făcut un apel la unitate de acțiune în cadrul mișcării patronale din România și la o conlucrare activă cu autoritățile locale pentru punerea în practică a proiectelor de dezvoltare regională cu impact semnificativ în plan economic și social. Acesta, alături de Conf. Univ. Dr. Constantin Cucoșel, Vicepreședinte UGIR și Președinte UGIR- Maramureș și de Ovidiu Ilisei, Vicepreședinte Federația Patronală Moldova-UGIR, a fost mandatat să prezinte în cadrul Forumului propuneri de proiecte comune, cu accent pe dezvoltarea de Hub-uri logistice și industriale în cooperare cu autoritățile din România, Republica Moldova și Ucraina.Acestea au fost dezbătute în cadrul panelurilor “Investiții strategice în Regiunea Extinsă a Moldovei“ și “Poziționarea Moldovei în parteneriatul România-China“.

Prezentările UGIR s-au încadrat în conceptul FERM 2025, și anume “Poziționarea Regiunii Extinse a Moldovei ca destinație strategică pentru investiții naționale și internaționale – între Europa, Asia, America și Africa, prin inițiativa MoldovaHUB – platformă regională de colaborare, digitalizare și atragere de capital.”

Desigur, aceste proiecte necesită investiții, motiv pentru care UGIR, cu sprijinul partenerilor VMB Partners, a prezentat soluții concrete de finanțare, altele decât cele clasice, limitate în această perioadă de criză pe care România o traversează. Pe lângă fondurile europene pot fi utilizate cele mai relevante și moderne instrumente de finanțare disponibile statului, administrației publice locale și companiilor private deopotrivă: obligațiunile și parteneriatul public-privat. În mesajul transmis Forumului Economic Regional Moldova se menționează: “Prin prisma sumelor consistente de bani ce pot fi atrase prin utilizarea lor, obligațiunile și parteneriatul public-privat pot fi considerate elemente-cheie pentru proiecte de anvergură, ce presupun un efort financiar crescut și un termen îndelungat de punere în practică. Din acest punct de vedere, ele pot forma, spre exemplu, baza reconstrucției unor zone afectate de război sau a dezvoltării rapide a unor zone defavorizate. Cu masă monetară excedentară disponibilă în piață, este în interesul sectorului public și al companiilor private să acceseze aceste instrumente pentru a accelera ritmul dezvoltării locale și naționale într-un mod transparent și performant”.

Având în vedere preocupările și țintele comune, Uniunea Generală a Industriașilor din România a devenit partener al Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale. Aceasta deoarece Forumul Economic Regional Moldova vizează o serie de direcții clare:

Atragerea investițiilor și stimularea economiei locale

Accesarea fondurilor europene și diversificarea finanțărilor

Modernizarea infrastructurii și conectivitate regională

Sustenabilitate și tranziție verde

Dezvoltarea sistemelor de sănătate și educație

Promovarea turismului și sprijinirea tinerilor

Susținerea economiei montane și producătorilor locali

Rezultatele forumului vor fi sintetizate într-un document strategic elaborat de CAPDR, cu propuneri concrete, asumate de participanți și corelate cu sursa instituțională. Acesta va constitui o bază de lucru pentru politici publice locale, naționale și internaționale, contribuind la continuitatea proiectelor și la creșterea capacității de absorbție a fondurilor.

Autor: Ștefan Rădeanu

Citeste mai mult

Articolul precedent

Caz îngrijorător. 50 de mame minore, descoperite într-o comună din România

Urmatorul articol

Zodiile în horoscop chinezesc! Noroc din plin, dar și o mulțime de surprize pentru acești nativi

Related Posts

Stiri Olt

Profesor reținut pentru agresiune sexuală după ce a sărutat o elevă de 13 ani pe obraji și buze chiar pe holul școlii

01/02/2026
Stiri Olt

Volei (m) / SCMU Craiova a luat toate punctele din încleștarea cu Unirea Dej

01/02/2026
Stiri Olt

Valentin Mihăilă a marcat din nou în campionatul Turciei

01/02/2026
Stiri Olt

(VIDEO) Ţigări de contrabandă în valoare de peste 76.000 de lei, confiscate pe drumurile dinspre Bulgaria

01/02/2026
Stiri Olt

O dronă rusească ucide două persoane în Dnipro, în timp ce armistițiul energetic rămâne valabil

01/02/2026
Stiri Olt

De la 1 februarie, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită

01/02/2026
Next Post

Zodiile în horoscop chinezesc! Noroc din plin, dar și o mulțime de surprize pentru acești nativi

Cele mai recente stiri

  • Leva a fost retrasă azi din circulație, în Bulgaria. Euro a rămas singura monedă oficială 01/02/2026
  • Avertismentul specialiștilor: Facturile la gaze vor fi cu până la 30% mai mari 01/02/2026
  • Pagube de 330.000 de lei, după ce un angajat a incendiat fără motiv depozitul la care lucra 01/02/2026
  • Profesor reținut pentru agresiune sexuală după ce a sărutat o elevă de 13 ani pe obraji și buze chiar pe holul școlii 01/02/2026
  • Întreruperi de curent anunțate pentru 2 februarie. Ce zone vor fi afectate 01/02/2026
  • 63n3515 – Sabin RUSU – împreună 01/02/2026
  • Ministerul Transporturilor vinde calea ferată la fier vechi 01/02/2026
  • Mașini în flăcări, focul a fost pus intenționat (video) 01/02/2026
  • Volodimir Zelenski anunță negocieri directe cu Rusia 01/02/2026
  • Elevii din Cluj dau startul vacanței de schi din 2026. Când vor avea zile libere 01/02/2026

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24