O femeie în vârstă de 48 de ani, din localitatea Telciu, dată dispărută de familie, a fost găsită în siguranță după două zile de căutări.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, alături de cei ai Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, polițiști din cadrul Formațiunii de Investigații Criminale a Poliției orașului Năsăud, salvamontiști și voluntari, au desfășurat ample acțiuni de căutare pentru găsirea femeii, cunoscută cu probleme de sănătate.
Sesizarea a fost făcută ieri, 28 ianuarie, de sora femeii, care a anunțat că aceasta a plecat voluntar de la domiciliu în data de 26 ianuarie și nu a mai revenit.
În urma verificărilor și a căutărilor desfășurate pe teren, femeia a fost găsită astăzi, în afara oricărui pericol, la o distanță de peste 2 kilometri de locuința sa. Aceasta se afla într-o casă aflată în câmp, în zona Valea Lungă, comuna Telciu.
Autoritățile au precizat că femeia se află în siguranță, iar cazul este monitorizat conform procedurilor legale.
Citeste mai mult