O femeie din Satu Mare a fost condamnată de Tribunalul Satu Mare, la finalul săptămânii trecute, după ce a utilizat fără drept cardul de credit al altei persoane, efectuând 10 tranzacții frauduloase în doar trei zile.
Totul a început în 2022, când o persoană din anturajul femeii a obținut un card de credit Cetelem, cu o limită de aproximativ 11.000 de lei, pentru a ajuta un prieten apropiat la achiziția unor materiale de construcții. La solicitarea cardului, titularul a fost însoțit de prietenul său și de partenera acestuia de la acea vreme – femeia care ulterior avea să fie acuzată de fraudă. Cardul a fost predat prietenului, cu acordul titularului, iar ratele lunare urmau să fie achitate de cel care l-a folosit.
Cardul a rămas la femeie după despărțire
În primăvara lui 2023, relația dintre cei doi parteneri s-a încheiat în urma unor neînțelegeri. După despărțire, cardul nu a fost returnat titularului și a rămas în posesia femeii. Între timp, fostul partener a achitat întreaga sumă datorată către bancă, considerând că situația este închisă, iar cardul nu mai prezintă riscuri.
Situația s-a schimbat în octombrie 2023, când femeia a început să folosească din nou cardul – fără acordul titularului și fără să aibă vreun drept legal asupra contului.
10 tranzacții în trei zile, într-un mall din Satu Mare
Între 11 și 13 octombrie 2023, femeia s-a deplasat în mod repetat în incinta Shopping City Satu Mare, unde a efectuat:
5 retrageri de numerar de la același ATM,
2 interogări de sold,
3 plăți prin POS, la un magazin de bijuterii și la un retailer online.
Operațiunile au fost efectuate la intervale foarte scurte de timp, în mod fragmentat, ceea ce, potrivit instanței, indică un comportament intenționat și repetat, menit să evite limitările zilnice de retragere. Valoarea totală a tranzacțiilor a fost de 10.394,33 lei.
Titularul cardului a descoperit situația abia după ce a primit un mesaj de alertă de la bancă, anunțând depășirea limitei de retragere. După verificări, a aflat că fosta parteneră a fost cea care a folosit cardul.
„Am retras banii pentru că am investit în casă”
În fața anchetatorilor, femeia a recunoscut faptele, dar a susținut că a considerat că are un „drept moral” asupra banilor, invocând contribuții financiare în relația de cuplu, cum ar fi achiziții pentru locuință. Instanța a respins însă aceste justificări, subliniind că acordurile informale nu pot substitui consimțământul legal pentru folosirea unui card bancar emis pe numele altcuiva.
Două infracțiuni reținute și o condamnare cu suspendare
Judecătorii au stabilit că femeia a comis două infracțiuni:
efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată,
acces ilegal la un sistem informatic, tot în formă continuată.
Pentru aceste fapte, Tribunalul Satu Mare a decis condamnarea femeii la 2 ani și 1 lună de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o perioadă de 3 ani.
În această perioadă, femeia trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere, inclusiv prestarea a 60 de zile de muncă în folosul comunității.
Pe lângă condamnare, instanța a obligat femeia să plătească 10.394,33 lei, reprezentând despăgubiri civile, către persoana păgubită, precum și 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Citeste mai mult