La finalul meciului retur cu Poli Timișoara, Călin Moldovan și-a felicitat jucătorii, a plătit câteva polițe și nu a dorit să vorbească despre viitorul său la FC Brașov.„ Sunt un antrenor fericit și mulțumit. Am făcut un joc perfect din punct de vedere tactic și rezultatul s-a văzut. A fost un consum nervos foarte mare. Am fost făcut în toate felurile, dar așa cum v-am mai spus, această echipă a crescut de la meci la meci. Am spus că echipa va lupta până la capăt în condiții nu tocmai fericite. Jucătorii au dat dovadă de mare caracter, jos pălăria în fața lor. E greu să-mi găsesc cuvintele. Prin câștigarea acestui baraj am demonstrat multora putem să avem spirit. Chiar dacă numele meu e mic, Moldovan Ioan Călin, am demonstrat că putem face și fotbal. Nu știu ce va fi sezonul viitor, noi ne-am făcut treaba, am îndeplinit obiectivul și asta e tot. Nu pot să vorbesc eu de sezonul viitor, pentru că nu știu ce va fi. Eu și staff-ul meu încheiem contractele pe 30 iunie. Acum trăim momentul și ne bucurăm enorm pentru ce am reușit. Nu mi s-a propus nimic, dar nu vreau să discut acum despre mine, băieții au jucat admirabil. Eu sunt un simplu antrenor. Știți cum este cu antrenorii, azi ești, mâine nu! Am luptat pentru evitarea retrogradării, dar gândiți-vă în ce situație am luat noi echipa. Eu și colegii mei din staff avem opt meciuri de baraj câștigate începând cu Liga a 4-a “, a spus Călin Moldovan.
Citeste mai mult