UVT lansează proiectul „Be the first, become your best!” pentru elevii și studenții care ar putea deveni primii din familiile lor care urmează o facultate, dar și tineri de etnie romă, din familii cu venituri mici sau cu dizabilități.
Inițiativa își propune să reducă riscul de abandon școlar și universitar și să faciliteze accesul la educație pentru tineri din medii vulnerabile. Peste 180 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița și Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” din Moldova Nouă plus cel puțin 200 de studenți de la Universitatea de Vest din Timișoara vor beneficia de sprijin prin acest proiect. Practic, cei care vor fi incluși în proiect vor primi sprijin financiar, vor avea parte de consiliere, mentorat, echipamente IT și vor putea participa la diverse activități educaționale pentru a-și putea continua studiile și îmbunătăți rezultatele școlare.
Concret, pentru elevi, proiectul oferă sesiuni de consiliere și orientare educațională, ateliere de dezvoltare personală și profesională, sprijin financiar (300 lei/lună), activități remediale și vizite la UVT pentru a descoperi viața de student. Iar pentru studenți sunt prevăzute integrare academică și mentorat, burse de sprijin (330 lei/lună), suport pentru cazare și masă, laptopuri și echipamente IT, acolo unde este nevoie, ateliere pentru abilități de studiu și psihoeducație și programe de consiliere individuală sau de grup.Tinerii interesați pot afla mai multe despre proiect pe bethefirst.uvt.ro sau pot solicita informații la [email protected].
Proiectul se desfășoară până în 2028 și este finanțat prin programul guvernamental „Primul student din familie” – parte a Programului Educație și Ocupare. Valoarea totală a acestuia este de aproape 8 milioane de lei, din care peste 6,7 milioane provin din fonduri nerambursabile.
Citeste mai mult