Lando Norris (McLaren-Mercedes) a câștigat, duminică, Marele Premiu al Marii Britanii, a douăsprezecea etapă a Campionatului Mondial, pe circuitul de la Silverstone. Plecat din linia a 2-a, poziția a treia, Norris i-a devansat pe australianul Oscar Piastri, coechipierul său, și pe germanul Nico Hulkenberg (Sauber-Ferrari), sosit surprinzător pe locul 3, care a obținut, astfel, primul podium al carierei sale.
Plecat din pole position, olandezul Max Verstappen (Red Bull), campionul mondial en-titre, a terminat pe locul 5, în timp ce Lewis Hamilton (Ferrari) a încheiat pe 4.
Steaguri peste steaguri şi, de ce nu, şi un safety-car
Marele Premiul al Marii Britanii din acest an a fost o cursă nebună, în care ploaia a jucat un rol deosebit de important. Max Verstappen a plecat din pole-position și a rămas în frunte după start, iar la scurt timp s-a fluturat steag galben, pentru că Liam Lawson a ieșit de pe circuit, după un acroșaj cu Esteban Ocon.
Steagul verde a fluturat din nou în turul al 4-lea, dar safety-car-ul virtual s-a instaurat din nou în turul al 6-lea, după ce Gabriel Bortoleto s-a izbit de parapet, informează Eurosport.
Steagul galben a fost înlăturat în turul al 8-lea, iar Max Verstappen nu a rezistat prea mult în frunte, fiind depășit de Oscar Piastri. Steagul verde a fluturat din nou în turul al 18-lea, dar haosul a continuat. În turul 19, Isac Hadjar l-a lovit din spate pe Kimi Antonelli, iar cursa a fost gata pentru francez.
A comis-o şi Verstappen!
În turul al 23-lea a avut loc un moment cheie în cursă. Max Verstappen a comis o eroare uriașă și s-a întors pe circuit, coborând până pe locul 11.
Ca atare, Lando Norris a devenit liderul virtual al cursei și trebuia doar să rămână în coasta colegului său de echipă pentru a trece în față când acesta va schimba pneurile. Norris a făcut ce trebuia să facă și ulterior nu a mai greșit deloc, obținând o victorie uriașă pentru el, a 4-a din acest sezon și prima din carieră la Silverstone.
Rezultatul a fost dezamăgitor pentru Max Verstappen, care a fost imperial în calificări și a obținut pole-ul, dar a greșit pe parcursul cursei și a terminat abia pe locul 5, în spatele lui Lewis Hamilton.
În Formula 1 urmează o pauză de 3 săptămâni, următoarea etapă fiind programată în week-end-ul 25-27 iulie pe circuitul Spa Francorschamps.
Citeşte şi: Daria Silișteanu, „aurul“ european al României în proba de 100 m spate