O nouă ediție a Festivalului Ezoteric va avea loc între 9 și 11 mai, la Timișoara, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.
Festivalul a ajuns la ediția cu numărul 30 și este organizat de Expo Timișoara Internațional, în parteneriat cu CCIA Timiș. Parte din programul „Timișoara Terapeutică”, la Ezoteric Fest vor participa peste 80 de expozanți și conferențiari din țară și străinătate.
Vizitatorii vor regăsi, în standuri, produse naturiste și fitofarmaceutice, cristale și pietre semiprețioase, cărți de specialitate și dispozitive de protecție împotriva radiațiilor negative. Pot avea parte de consultații gratuite, masaje și demonstrații practice. De asemenea, au acces la servicii de terapii alternative și complementare, fie proceduri radiestezice. Zilnic, specialiști în ezoterism vor susține conferințe tematice și vor fi lansate cărți. Muzica terapeutică a lui Gheorghe Iovu va încheia fiecare zi de festival.
În aer liber va funcționa Târgul de produse tradiționale, cu oferta meșteșugarilor locali. Programul de vizitare este între orele 10 – 20. Biletul de intrare costă 15 lei (pentru fiecare zi).
Citeste mai mult