În perioada 12-14 septembrie, Târgu Mureș devine capitala chinologiei internaționale, găzduind trei mari expoziții de câini – „Mureș Dog Show”, „Dracula Dog Show” și „Transilvania Dog Show” – organizate de Asociația Chinologică Mureș, sub egida Federației Chinologice Internaționale.
Evenimentul reunește aproape 160 de rase de câini, inclusiv unele extrem de rare, precum Continental Bulldog și Dansk-Svensk Gardshund, și aduce la un loc participanți din 31 de țări, printre care și Belize sau China. În total, vor fi peste 1.000 de arbitraje zilnice, realizate de un corp prestigios de arbitri internaționali.
Manifestarea va fi completată de trei expoziții naționale și patru expoziții de club, dedicate terrierilor, teckelilor, retrieverilor, câinilor de apă și ciobăneștilor de Asia Centrală.
Festivitățile de premiere vor avea loc vineri, de la ora 15:00, în incinta Complexului Weekend, sâmbătă, de la ora 17:30, în incinta Cetății Medievale, și se vor încheia duminică, la ora 16:00, în incinta Complexului Weekend.
Foto: Fb Dracula Dog Show
Citeste mai mult