Filarmonica Banatul Timișoara organizează, în luna mai, cinci evenimente educative – recitaluri și concerte interactive -, sub titlul „Educație muzicală la FBT”, dedicate tuturor vârstelor, de la bebeluși până la tineri pasionați de muzica clasică.
Printre evenimentele din proiectul „Educație muzicală la FBT” se numără „Visul unei nopți de vară”, un concert simfonic pentru tinerii între 12 și 18 ani, programat pe 2 mai.
Pe lângă muzica lui Mendelssohn, evenimentul va include momente de teatru și artă vizuală, cu sopranele Rut Iovescu și Virginia Maria Onița, actorii Daniela Török și Daniel Ghidel, și o ilustrație live în nisip a Anei Munteanu, proiectată pe ecranul din spatele orchestrei. Filarmonica Banatul este prima din țară care oferă această experiență publicului.
Recitalurile educative pentru copii vor include melodii din desene animate, percuție pentru bebeluși și multe alte activități interactive care încurajează învățarea prin joc.
Programul complet
Vineri, 2 mai
ora 11.30, Sala Capitol – Visul unei nopți de vară | Concert simfonic educativ (12 – 18 ani)
Sâmbătă, 24 mai
ora 11.00, Sala Capitol – Recital educativ | Muzică din desene animate (2 – 7 ani)
Sâmbătă, 31 mai
ora 10 – Recital educativ de percuție | Muzica primelor zâmbete (0 – 2 ani)
ora 11.30 – Recital educativ de percuție | Sunete pentru micii exploratori (3 – 5 ani)
ora 13 – Recital educativ de percuție | Descoperă ritmul (6 – 10 ani)
* Recitalurile vor avea loc în Sala de Cor a Filarmonicii Banatul.
Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul oficial, de la casierie sau de pe MyTicket.
Citeste mai mult