Începând cu anul 2026, proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier sau turistic vor fi impozitați după reguli noi, stabilite prin Pachetul 2 de măsuri fiscale. Veniturile obținute de persoanele fizice din închirieri în scop turistic vor fi încadrate fie la activități independente, fie la cedarea folosinței bunurilor, în funcție de numărul de camere închiriate.
Noile reguli schimbă semnificativ modul de calcul al taxelor și elimină sistemul de impozitare pe bază de normă de venit aplicat până acum pentru un număr redus de camere.
Cum se impozitează închirierea în regim hotelier, din 2026
Potrivit noilor reglementări fiscale, veniturile obținute din prestarea serviciilor de cazare și din închirierea pe termen scurt a unui număr de peste șapte camere situate în locuințe proprietate personală vor fi încadrate la venituri din activități independente.
Pentru aceste venituri, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual. Venitul net se determină prin deducerea unei cote forfetare de 30% din venitul brut, reprezentând cheltuieli deductibile.
În cazul închirierii pe termen scurt a unui număr de până la șapte camere inclusiv, veniturile sunt considerate venituri din cedarea folosinței bunurilor. Și în acest caz se aplică o cotă forfetară de 30% din venitul brut, iar impozitul pe venit rămâne de 10%.
Până la finalul anului 2025, proprietarii care închiriau între una și cinci camere erau impozitați pe baza normei de venit, iar cei cu peste cinci camere erau obligați să aplice sistemul real de impozitare.
Pentru închirierea pe termen lung, legislația menține deducerea unei cote forfetare de 20% din venitul brut.
Exemplu de calcul pentru închirierea pe termen scurt
Pentru acest exemplu se ia în calcul un curs de 5 lei pentru un euro și salariul minim brut de 4.050 lei, valabil la 1 ianuarie 2026.
Un proprietar încasează 500 de euro pe lună din chirii, timp de 12 luni, rezultând un venit brut anual de 6.000 de euro, echivalentul a 30.000 de lei.
Se aplică deducerea forfetară de 30%, adică 1.800 de euro. Venitul impozabil rămâne 4.200 de euro, respectiv 21.000 de lei.
Impozitul pe venit este de 10%, adică 420 de euro sau 2.100 de lei. Venitul net după plata impozitului este de 18.900 de lei.
Pentru că acest venit este sub plafonul de șase salarii minime brute pe economie, respectiv 24.300 de lei, nu se datorează contribuția la sănătate (CASS).
Venitul final rămas proprietarului este de 27.900 de lei.
Exemplu de calcul pentru închirierea pe termen lung
În cazul unei chirii de 500 de euro pe lună, venitul brut anual este tot de 6.000 de euro, respectiv 30.000 de lei.
Se aplică deducerea forfetară de 20%, adică 1.200 de euro. Venitul impozabil ajunge la 4.800 de euro, echivalentul a 24.000 de lei.
Impozitul de 10% este de 480 de euro sau 2.400 de lei. Venitul net rămas este de 21.600 de lei.
Și în acest caz, suma este sub plafonul de șase salarii minime brute, astfel că nu se plătește CASS.
Venitul final rămas după plata taxelor este de 27.600 de lei.
Alte majorări de taxe aplicabile din 2026
Pe lângă modificările privind impozitarea chiriilor, autoritățile introduc și majorări pentru alte tipuri de câștiguri. Impozitul pe câștigurile din transferul titlurilor de valoare și din instrumente financiare derivate realizate prin intermediari rezidenți crește la 3% pentru dețineri mai mari de
365 de zile și la 6% pentru cele mai mici de un an.
Pentru tranzacțiile realizate fără intermediari rezidenți, precum și pentru aurul de investiții, impozitul crește de la 10% la 16%, începând cu veniturile din 2026. Aceeași cotă de 16% se va aplica și câștigurilor obținute din transferul de monedă virtuală.
De asemenea, plafonul anual pentru calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate în cazul veniturilor din activități independente crește de la 60 la 72 de salarii minime brute pe economie.
Impozite mai mari pentru proprietăți și vehicule de lux
Începând cu 1 ianuarie 2026, se majorează și impozitul special pe bunurile de lux. Clădirile rezidențiale cu o valoare impozabilă mai mare de 2,5 milioane de lei și autoturismele cu o valoare de achiziție ce depășește 375.000 de lei vor fi taxate cu 0,9%, față de 0,3% cât era anterior.
Articolul Exemple de calcul: Ce impozit vor plăti proprietarii care închiriază în regim hotelier, în 2026 apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult