Este limpede, excesul de violență a devenit o problemă majoră în societatea contemporană. Mai mult, dincolo de actele săvârșite sub un impuls de moment, adesea irațional, putem vorbi, din păcate, și despre acțiuni premeditate, uneori planificate îndelung.
Cele două cazuri recente care au șocat Europa, respectiv masacrul de la o școală din Graz (detalii aici) și uciderea unei supraveghetoare într-un oraș din nord-estul Franței (mai multe informații găsiți aici), nu pot fi rodul unei întâmplări. Iar, la cât de multe cazuri de atacuri mortale în școli, licee și colegii au avut loc în ultimii ani, nu poate fi vorba nici de un caz izolat.
Desigur, se tot vorbește despre măsuri de securitate, de control suplimentar asupra vânzării armelor, inclusiv a armelor albe, ba chiar, potrivit Le Monde, președintele Emmanuel Macron ar intenționa chiar interzicerea accesului la rețelele sociale a tinerilor cu vârste sub 15 ani.
Firește că trebuie luate măsuri concrete. Dar, dincolo de acestea (și fără a dezbate pentru moment faptul că armele albe se pot și confecționa, nu doar cumpăra, iar eventualul conținut nociv de pe rețelele sociale poate fi distribuit sau măcar făcut cunoscut și prin alte mijloace), care sunt cauzele profunde ale acestor acte scelerate?
Fiindcă, dincolo de dorința patologică a unora de a se face cunoscuți prin orice mijloace, în cazul în care atacatorul se sinucide este lesne de înțeles că nu mai poate apuca să-și savureze ”gloria” (cu toate ghilimelele de rigoare).
Unele studii sugerează că anumite jocuri video sau filme pot influența negativ participanții/spectatorii, cărora le pot intra în reflex tendințe violente. Posibil.
Dar, personal, cred că cineva trebuie să sufere de o afecțiune foarte gravă (latentă sau manifestată) pentru a ucide mai multe persoane înainte de a-și lua propria viață sau pentru a înjunghia mortal o supraveghetoare care efectuează un control de rutină al bagajelor.
Dacă ești normal psihic, nu poți rezolva un conflict, indiferent de ce natură ar fi (un reportaj tv sugera că tânărul austriac, care învățase în trecut la acea școală, ar fi fost ”șicanat” de mai multe ori), în felul acesta. Cel mult poți scăpa câteva cuvinte grele sau poți îmbrânci pe cineva, la mânie.
De aceea, cred că primul lucru care ar trebui făcut este un consult psihologic/psihiatric cât mai exact și riguros, atât pentru cei care dau admitere într-o unitate de învățământ, cât și pentru cei care se angajează undeva. Desigur, în limitele normalului și ale decenței, toți putem suferi de depresie sau de insomnie, dar dacă cineva are cu adevărat profil de ucigaș trebuie depistat la timp și îndrumat către tratament de specialitate. Și în asemenea cazuri, este mai ușor să previi, iar în felul acesta s-ar putea salva atât viețile victimelor, cât și pe cea a atacatorului.
Cât despre potențialul conținut periculos de pe rețelele sociale, din filme sau din jocurile video (invocat cu alte prilejuri), și aici ar trebui aplicate unele măsuri, dar cu discernământ. În ce privește așa-numitele ”provocări” de pe rețelele sociale, despre care am auzit cu toții și știm că se soldează deseori cu victime, ar trebui blocate conturile respective. Așa cum există atâtea filtre și măsuri pentru pornografia ilegală, ar trebui introduse și aici.
În privința filmelor și a jocurilor video, mi se pare o nebunie ca cineva să pună în practică ce vede în acestea. Cu toții am privit măcar un film de groază sau am jucat măcar un joc în care există agresivitate. Dar nu se poate să te lași dus de un astfel de ”drog virtual” într-o asemenea măsură încât să te confunzi în viața reală cu personajul imaginar din film sau din joc. Însă se pare că unii o fac.
Cred că recomandabil ar fi, pe lângă o minimă cenzură a produselor excesiv de violente, oferirea unei game cât mai diversificate de pelicule sau jocuri, pentru a se evita alegerea cu obstinație de consumator a celor impregnate de violență sau de acte imorale.
Pentru că este limpede că, cel puțin în industria cinematografică actuală, spectatorul este violentat deseori dincolo de un prag care ar trebui să fie al normalității.
Vom avea o societate normală atunci când, dincolo de măsurile de precauție, se va și dori acest lucru de către mai mulți oameni implicați și când tendințele care frizează monstruozitatea vor fi stopate din fașă.
Autor Mihai Gîndu