Proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ se desfășoară în data de 24 iulie a.c., la Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava. În județul Suceava 343 cadre didactice s-au înscris la Definitivat. Cei mai mulți candidați sunt din rândul educatoarelor, învățătoarelor și profesorilor de la disciplinele educație fizică, matematică, psihopedagogie, limba română și limba engleză.
Proba începe la ora 9.00, durata de redactare a lucrării scrise fiind de 4 ore. Accesul candidaților în Centrul de examen pentru proba scrisă se face în intervalul 7.30-8.00, pe baza actului de identitate valabil (buletin/carte de identitate, carte de identitate provizorie, pașaport sau, în mod excepțional, pe baza permisului de conducere sau a cărții de alegător).
”Pentru fluidizarea accesului în Centrul de examen, solicităm candidaților să nu dețină bagaje suplimentare în afara obiectelor necesare participării la proba de examen”, a transmis IșJ Suceava. Alte informații suplimentare cu privire la organizarea și desfășurarea probei scrise și repartizarea candidaților pe săli se vor găsi la avizierul IŞJ Suceava și la avizierul Centrului de examen, cu cel puțin 24 ore înainte de proba de examen.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 30 iulie. În zilele de 30 și 31 iulie candidații nemulțumiți de note vor putea depune contestații, iar pe 6 august vor fi afișate rezultatele finale. Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației” se va realiza în perioada 12-26 august a.c.
Concursul de definitivare în învățământ reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Pot susține examenul de definitivare în învățământ cadrele didactice care au minimum 1 an vechime la catedră. Cei care promovează examenul de Definitivat au dreptul de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 pentru promovarea examenului.
Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învățământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administrație din unitatea de învățământ respectivă, în condițiile legii. Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învățământ pot fi angajate în sistemul național de învățământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant. (O. NUȚU)
The post Examenul de Definitivat 2024, pentru care s-au înscris peste 300 de cadre didactice, are loc miercuri, la Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult