În cel mai recent număr (decembrie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Nicolae Mareș, sub titlul ”Fost-am în preajma unui sfânt de origine românească” propune cititorului o emoționantă evocare a întâlnirii, în 1993, cu Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, Suveranul Pontif primindu-l, la Vatican, pentru a-i fi înmânat un volum din poemele sale, traduse în limba română.
Un întreg istoric atestă ”colonizarea meleagurilor poloneze cu păstori români, precum și modul cum au funcționat comunitățile românești”, iar ”numele de Wojtyla, cu anumite variații de scriere, probabil și de pronunție, este des întâlnit în documentele din evul mediu polonez, în zonele în care au trăit coloniști valahi”.
Astfel, în arborele genealogic al Papei s-ar găsi și rădăcini românești.
Misterul existenței umane și destinul efemeridei numite om în spațiul vast al Universului este din nou prilej de reflecție pentru Doina Drăguț, care, în poezia ”Forma zborului”, descrie aventura spiritului într-o lume materială cu har poetic: ”Vin dintr-o lume haotică finită infinit locuită/înaintez inutil și mă întorc zadarnic prinsă-n cercul/mișcător din ochiul de lumină/timpul pare suspendat și împrejurul concentrat/doar într-un singur punct”.
Și încă: ”stau în răgazul unei cumpene/și nu mai e loc decât pentru trupul meu/nu pot să trec pentru că praguri se ridică împrejur”, pentru a ajunge la o formare (și transformare) de ordin metafizic: ”aduc depărtarea lângă mine și o micșorez până se face punct/îndepărtez târziul până la orizont apoi umplu totul în jur”.
Mihai Caba evocă figura scriitoarei române Hortensia Papadat-Bengescu, autoarea cunoscutului roman ”Concert din muzică de Bach”, celebră figură a literaturii autohtone interbelice, sub titlul ”Hortensia Papadat-Bengescu, “marea europeană“ a romanului românesc interbelic”.
Marele exeget George Călinescu a avut, pe lângă câteva observații critice, aprecieri de seamă la adresa scriitoarei, spunând, între altele, că „Așa cum este, H-a P.-Bengescu merită să ocupe un loc de frunte în stima criticei” (…) și ”H-a P.-Bengescu are însă structura marii scriitoare și opera ei conține prin aceasta mai multă valoare exemplară, decât operele izbutite la un nivel mai jos”.
Sunt oferite apoi cititorului date biografice importante ale celei care și-a lăsat o amprentă personală și valoroasă asupra literaturii vremii, pentru a încheia cu o cugetare a autoarei, invitație către lectură valabilă și azi: ”Și încă mă simt ca o carte deschisă pe care s-o răsfoiți.”
Un portret al marelui muzician Gustav Mahler, dar mai ales o interpretare a operei acestuia propune Marin I. Arcuș în articolul ”Gustav Mahler sau cum exprimă muzica idei”. Arătând că Mahler a fost un reprezentant al romantismului târziu, semnatarul materialului mai relevă că acesta ”s-a manifestat complet și complex în perioada când muzica europeană era puternic dominată de geniul wagnerian și schönbergian” – ceea ce, firește, constituie o performanță în sine.
Oferind cititorului date biografice esențiale ale compozitorului și dirijorului austriac (între care se pot remarca și unele respingeri și nerecunoașteri din partea criticii vremii, ceea ce azi ne apare fie ca ilar, fie ca lipsit de sens – n.n.), autorul alcătuiește un portret complet al unei mari personalități din lumea muzicii – ca și alții, un geniu neînțeles.
Un interesant portret al poetului american Edward Estlin Cummings ne este oferit de Ion Popescu-Brădiceni sub titlul ”Poemele erotice ale lui E.E. Cummings, între plăcere și magie”.
Aflat pe un tărâm care azi ar avea succes în primul rând datorită laturii care atinge senzaționalul și (odată) interzisul, poetul, pictorul eseistul și dramaturgul de peste Ocean nu a fost deloc o personalitate simplă.
”E.E. Cummings e hermetic, antisentimental, intelectualist, adept al disecării corpului textual, uneori din plăcerea jocului literal al semnificanților, alteori ca să-și creeze «noua limbă»”, notează semnatarul eseului.
Autorul se oprește apoi asupra unor note ale unor literați celebri, privindu-l pe E.E. Cummings, printre care îi amintim pe Ștefan Augustin Doinaș, Ștefan Stoenescu, Mircea Ivănescu.
”E.E. Cummings produce poemul „cu o îndrăzneață sofisticată controlată magie”; cu o „îndesare ovală de plăcere ascunsă”, acest text poetic poate avea chipul de cuarț șlefuit sau poate fi „dezbrăcat de nemiloasele metamorfoze”, observă autorul, care se mai întreabă: ”Cărțile zise erotice sunt oare și ezoterice? Există oare o mistică interzisă a textului înghițit de propria-i extază?”.
Binevenită restituire a unui autor de valoare, care îmi amintește de faptul că un alt autor american de o mare subtilitate a fost în mod eronat asociat de mulți doar cu zona senzaționalului și a literaturii erotice, în realitate având (și alte) scrieri de o mare profunzime și acuratețe. (Mă refer la Henry Miller).
Un extraordinar eseu pe tema sensului și a definirii existenței umane ne oferă Lucian Ciuchiță sub titlul ”Ce este viața?”.
”Este viața o realitate? Sau o iluzie atât de bine concepută încât însăși ideea de „real” devine o glumă cosmică?”, se întreabă autorul încă din debut.
Pornind de la teza de sorginte budistă potrivit căreia viața ar fi o iluzie și trecând prin concepte moderne care agreează aceeași idee, precum Matrix, L. Ciuchiță emite câteva reflecții proprii, de profunzime: ”Minciuna vieții este poate cea mai frumoasă formă de adevăr la care avem acces”. Ori: ”Sau poate viața e o parabolă. Un text sacru scris de o inteligență străină nouă, în care fiecare suferință devine un vers, fiecare clipă de iubire o paranteză divină, iar fiecare moarte – un punct de suspensie”.
Așa este. Faptul că nu vedem dincolo de limitele existenței terestre nu înseamnă că nu există nimic dincolo de aceste limite. Culmea e că nici creștinismul nu e, de fapt, departe de această teză, fiindcă în Crezul se scrie ”Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”, iar Iisus spune, în Evanghelii, că ”Regatul meu nu este din această lume”.
La sfârșit, autorul concluzionează: ”Într-un final, viața nu este nici minciună, nici adevăr. Este experiență”.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după lucrări ale pictorului Sișu Vicențiu, căruia Filip Tudora îi consacră la final un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Ioan Păunescu, Simion Felix Marțian, Al. Florin Țene, Florentin Smarandache, Vasile Moga, Christian W. Schenk, Mădălina Virginia Antonescu, Ion Constantin, Timur Chiș, Livia Ciupercă, Adrian Manea, Ion Nălbitoru, Mariana Zavati Gardner, Ioan Gâf-Deac, Carmen Manea, Petru Ababii, Carmen Stoianov, Răzvan Lupu, Marian Sadoveanu, Constantin E. Ungureanu, Ioan Voicu, N. Grigorie-Lăcrița.
Autor Mihai Gîndu
Citeste mai mult