Tinerii maramureșeni preferă să lucreze în străinătate pe bani mai mulți. O analiză a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș ne arată că cele mai multe persoane interesate în aflarea unui loc de muncă în spaţiul european au avut vârste cuprinse între 26-45 ani (81 solicitanți), 18-25 de ani (27 solicitanți), respectiv peste 45 de ani (14 solicitanţi).
AJOFM Maramureș spune că pentru a obține un loc de muncă în străinătate prin reţeaua EURES persoanele interesate trebuie să fie înscrise în baza de date naţională. Înscrierile se pot face în cadrul agenției județene unde persoanele își au domiciliul. Cu această ocazie se primesc informaţii, îndrumare, sfaturi, broşuri şi pliante, privind condiţiile de muncă şi de viață din spaţiul comunitar.
„În primul semestru al anului 2022 s-au adresat pentru informaţii privind locurile de muncă în spaţiul european, un număr de 70 persoane. Prin intermediul reţelei EURES, au fost puse la dispoziţia solicitanţilor de loc de muncă din Maramureş peste 400 de locuri de muncă, cele mai multe fiind în ţările Belgia, Olanda, Norvegia, Germania, Irlanda, Malta.
Nivelul de instruire al persoanelor care vor să lucreze în spațiul economic european este primar gimnazial, profesional (63 solicitanți), liceal și postliceal (58 solicitanți), universitar-1 solicitant.
Dragoș HOJDA
The post EURES – Tinerii din Maramureș preferă să lucreze în străinătate. Salariile din județ sunt mici appeared first on ZiarMM.
Citeste mai mult