Deputatul PSD de Olt Emil Albotă susține că în criza din Educație ministerul de resort a lăsat mult de dorit la capitolul comunicare.
Pe de altă parte, angajații sistemului de învățământ și-au ales un moment prost pentru declanșarea grevei, care afectează peste 300.000 de elevi de clasa a VIII-a și absolvenți ai clasei a XII-a, mai susține parlamentarul social-democrat.
Acesta mai spune că Guvernul a încercat să soluționeze criza oferind dascălilor o majorare a veniturilor salariale pe măsura bugetului actual al țării.
„Dascălii se plâng de o comunicare defectuoasă la nivelul ministerului și au dreptate, deoarece, la nivelul ministerului, comunicarea a fost împinsă spre zero și lipsită de substanță.
Pe de altă parte, Guvernul a încercat să vină în sprijinul profesorilor, respectând în mare măsură principala doleanță a acestora, care prevede creșterea cu 25% a salariului debutanților – un salariu, într-adevăr extrem de mic. Așadar, a venit cu acea mărire de 1000 de lei brut, care înseamnă undeva la aproape 600 de lei net. Sunt convins că nu e suficient, dar cert este că bugetul actual nu permite o alocare mai mare.
Nu știu dacă momentul ales al grevei este cel mai corect, își puteau exercita mai bine acest drept, la începutul anului școlar, pentru că șantajul de astăzi afectează peste 140 de mii de elevi de clasa a VIII-a și peste 160 de mii de elevi de clasa a XII-a, iar încărcătura de stres este una suplimentară pentru cei care sunt la capăt de ciclu școlar”, a scris, pe pagina sa de socializare, Emil Albotă, după dezbaterea subiectului la televiziunea locală OltTV, în cadrul emisiunii „De la stânga la dreapta”, moderată de Alin Dorobanțu.
Citeste mai mult