Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Biroul Siguranță Școlară și Serviciului Rutier, au organizat și desfășurat ieri activități informativ-preventive în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică în unitățile de învățământ preuniversitar și zona adiacentă acestora.
Activitățile au avut loc în 2 unități școlare din municipiul Brașov și au avut drept obiectiv prevenirea delicvenței juvenile în mediul școlar prin informarea elevilor și cadrelor didactice cu privire la situații de risc, comportamente neadecvate în cadrul școlilor, comportamente violente sau de tip bullying în mediul școlar, prevenirea consumului de tutun, alcool și de substanțe psihotrope interzise. De asemenea, au fost efectuate verificări privind modalitatea de asigurare cu pază/sisteme de supraveghere a unităților de învățământ.
În cadrul activităților desfășurate s-a utilizat laboratorul de educație rutieră din dotarea polițiștilor brașoveni, fiind oferite informații de educație rutieră în ceea ce privește deplasarea în calitate de pieton, traversarea regulamentară și în siguranță a părții carosabile, precum și folosirea bicicletelor și trotinetelor.
Beneficiarii activităților au fost 248 de elevi și 11 cadre didactice, aceștia fiind informați cu privire la noțiunile de răspundere penală, bullying/cyberbullying, modalități de prevenire/combatere a comportamentelor de risc în mediul școlar.
Citeste mai mult