Personajul reprezentând pe Mihai Eminescu tânăr este interpretat de Mihai Grosu junior, elev din Ucraina, școlarizat în clasa a 9-a E a colegiului. Vineri, 13 ianuarie, ora 12.00, în aula Centrului de documentare informare a colegiului, va fi vizionat filmul ”Eminescu și Cernăuții”. Realizatorii documentarului au filmat în toate școlile în care a învățat poetul, în care a stat cu chirie, inclusiv casa lui Aron Pumnul, dar și pe toloaca unde bătea mingea cu colegii de școală. De asemenea, au filmat, pe lângă interviuri și imagini mai puțin cunoscute referitoare la viața lui Eminescu, în Arhiva de Stat a Ucrainei, prilej cu care au descoperit documente necunoscute.
Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava sărbătorește Ziua Culturii Naționale printr-o serie de activități specifice, organizate vineri, 13 ianuarie. La eveniment participă aproximativ 100 de elevi ai colegiului, profesori și alte categorii de personal, membri ai clubului de poezie, clubului VideoArt, dar sunt așteptate și alte persoane din comunitatea academică suceveană și a orașului Cernăuți.
La ora 12.00, în aula Centrului de documentare informare, va fi vizionat filmul ”Eminescu și Cernăuții”, realizat de către GCC Film Global București, la Ipotești și în Bucovina de Nord, în perioada aprilie – decembrie 2022, pe baza scenariului prof. dr. Ionel Novac și prof. Vasile Bycu, în regia lui Mihai Petre Grosu. GCC Film Global este producătorul general, iar GCC Film Worldwide și Mihai Petre Grosu sunt coproducători. Un elev al colegiului, originar din Ucraina, îl interpretează pe copilul Mihai Eminescu în film.
”Este un film documentar ce prezintă povestea plecării din Ipotești la școală a copilului Mihai, la vârsta de șapte ani, împreună cu tatăl său Gheorghe Eminovici, până la ultima vizită pe care a făcut-o la Cernăuți, înaintea Crăciunului din 1885. Filmul include interviuri și imagini mai puțin cunoscute, referitoare la viața lui Eminescu, în Arhiva de Stat a Ucrainei, prilej cu care au descoperit documente necunoscute până acum ale autorităților habsburgice și autorităților sovietice despre poet. Personajul reprezentând pe Mihai Eminescu tânăr este interpretat de Mihai Grosu junior, elev din Ucraina, școlarizat în clasa a 9-a E a colegiului”, a informat conducerea colegiului.
Începând cu data de 15 ianuarie 2023, filmul va rula la Cinematograful Union din București, zilnic, de la ora 17.00. ”Eminescu și Cernăuții” a fost realizat cu fonduri exclusiv private, sub semnul alarmelor și războiului din Ucraina, pe baza scenariului prof. dr. Ionel Novac și prof. Vasile Bycu, în regia lui Mihai Petre Grosu. Cu sprijinul unor bucovineni din Ucraina, cunoscători ai vieții lui Eminescu, și Societății de Cultură ”Mihai Eminescu” din Cernăuți, realizatorii au filmat în toate școlile în care a învățat poetul, în care a stat cu chirie, inclusiv casa lui Aron Pumnul, dar și pe toloaca unde bătea mingea cu colegii de școală.
De asemenea, au filmat, pe lângă interviuri și imagini mai puțin cunoscute referitoare la viața lui Eminescu, în Arhiva de Stat a Ucrainei, prilej cu care au descoperit documente necunoscute.
În cadrul evenimentului de vineri, mai mulți elevi ai colegiului, pregătiți de profesoarele de limba română Gabriela Ilisei, Adina Adam și Alina Broască, vor cânta și recita poezii semnate de poetul național, aniversat în data de 15 ianuarie. (O. NUȚU)
The post Elev al Colegiului Național ”Petru Rareș” Suceava, protagonist în filmul documentar ”Eminescu și Cernăuții” appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult