Autor: Adi MARICA
l Unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Brașov a ținut în viață clubul în ultimele luni
l „Îi voi mulțumi toată viața acestui om care ne-a ajutat“, a spus Ioan Mărginean, fostul președinte al clubului
Se știe că în acest an, deși bugetul lui FC Brașov a fost aprobat, plățile nu s-au făcut. În aceste condiții, din luna ianuarie, oficialii clubului au căutat soluții și au găsit un sponsor extrem de puternic. Este vorba de Horațiu Țepeș (41 de ani), patronul de la Bilka, unul dintre cei mai potenți oameni de afaceri din Brașov. Dezvăluirea a fost făcută de actualul președinte al clubului, Marin Mitran, în prima sa conferință de presă la Brașov. „Știu că sponsorul nostru, Horațiu Țepeș, a ajutat și a susținut clubul foarte mult. Chiar și în ultima vreme cu plata datoriei către Ilie Stan și nu numai“, a spus Mitran. Și fostul președinte al clubului, Ioan Mărginean recunoaște sprijinul financiar din partea omului de afaceri brașovean. „Am fost legat de mâini și de picioare atunci când nu am avut finanțare la FC Brașov. Îi voi mulțumi toată viața acestui om care ne-a ajutat, lui Horațiu Țepeș de la Bilka“, a spus Limoniu.
Conform Ziarul Financiar, producătorul de acoperişuri Bilka din Braşov, deţinut de antreprenorul Horaţiu Ţepeş, a trecut de 1,1 miliarde de lei cifră de afaceri în 2021, după o creștere cu circa 40% faţă de anul anterior, când înregistrase venituri de 795 mil. lei. Se pare că până acum, omul de afaceri brașovean a sprijinit clubul cu peste 400.000 de euro!
La antrenamentul de joi, de la Metrom, au participat 27 de jucători. La ședința de pregătire condusă de Adrian Szabo au fost prezenți și Ștefan Nicolau, Bogdan Cîrstian și George Linguraru, care au primit acordul celor de la SR Brașov să revină la pregătiri cu FC Brașov, dar și Andronic, Burlacu, Negrean și Laurențiu Popescu. Dacă portarul Popescu și Burlacu vor continua la Brașov, iar Negrean este dorit și el în continuare la echipă , în schimb Andronic va mai bifa câteva antrenamente, iar la finalul lunii va fi liber de contract. Mijlocașul Vasile Constantin a ajuns joi după amiaza la Brașov, iar astăzi va intra în programul echipei.
Citeste mai mult