Plutonier adjutant-șef Mircea Cofaru, plutonierii-adjutanți Bogdan Liteanu, Ioan Boca, George Mladin, Ovidiu Onu, Petre Pavel, Aurelian Bolosin și sergent major Vasile Lungu au fost primii pompieri militari care au intervenit, aseară, la Vulcan, acționând pentru salvarea bărbatului de 56 de ani, peste care s-a prăbușit acoperișul unei anexe, sub greutatea zăpezii.
“Apelul de urgență anunța un scenariu sumbru, care s-a dovedit a fi real: o persoană a fost surprinsă sub dărâmături. După o intervenție „ca la carte”, în pofida vremii nefavorabile și a întunericului, salvatorii au reușit să extragă victima în siguranță de sub construcția prăbușită. Bărbatul în vârstă de 56 de ani, conștient și cooperant, a fost evaluat la fața locului de către paramedicii SMURD, ulterior fiind transportat la spital pentru investigații de specialitate. Felicitări, dragi colegi, suntem onorați să vă avem printre noi! Prin efortul vostru, o viață a fost salvată!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (IS) Hunedoara.
Citește și:
Acoperiș prăbușit sub greutatea zăpezii, la Vulcan. O persoană a fost prinsă sub dărâmături
Acest articol Ei sunt salvatorii bărbatului peste care un acoperiș s-a prăbușit, sub greutatea zăpezii, la Vulcan a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult