EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Pafariști și habarniști

Am scris mult și cu poftă, despre habarniștii care ne guvernează. Poate că, în unele situații, am mai și exagerat o țâră. Dar, ce să-i faci, hazul care este însoțit de necaz poate scuza multe dintre excesele care însoțesc inevitabil o anumită atitudine critică.
   Ei bine, nu același lucru se poate spune despre o categorie aparte, cu totul specială, și care, din nefericire, continuă să ne populeze spațiul public. Este vorba despre categoria celor care te lasă cu gura căscată. Replica, în cazul acestora, este departe de o a fi o construcție mentală, cât de cât elaborată. Despre pafariști, căci despre ei este vorba, nu poți să spui prea multe lucruri. Ei sunt actorii unor inadecvări absolute. Iar aceasta lasă perplex pe orice observator. Astfel, nimic mai firesc ca referirile la această categorie să conducă la înlocuirea unei atitudini de factură critică, bazată pe argumente, cu tentația reducționistă a unei sudalme cât mai acide. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, face ca lucrurile să fie aparent mai simple. Nuanțele, în cazul pafariștilor, aproape că sunt absente. Și, de fapt, nici nu prea simțim lipsa acestora, mai ales când referențialul pafaristului este situat cu totul în afara realității. O atare situare induce stereotipii scuzabile din perspectiva observatorului obișnuit. Deși, trebuie să recunoaștem, acestea sunt reductibile la reacții primitive, neonorante, izvorâte din rărunchi. Prea puțin, din rațiune. Ceva de genul stimul-reacție. Și cam atât.
   Așa se face că orizontul unor întregi povești, care îi au drept subiect pe pafariști, s-ar putea reduce, în mod natural, la o înjurătură, urmată de tăcere. Căci, imprecația, iar mai apoi ignorarea, sunt cele mai adecvate atitudini în cazul inadecvării absolute a pafaristului. În timp ce în cazul habarniștilor rămâne destul loc pentru narațiune, chiar de a face haz pe seama acestora, în schimb, când este vorba despre categoria pafariștilor, parcă te simți îndreptățit să concluzionezi cu „Dă-i, măi, dracului!” Și-ți vezi de altceva… De pildă, ce altceva poți să spui despre ultimele „gânduri” ale pafaristei care ocupă scaunul de prezident al țării vecine, Ungaria? Desigur, cea mai nimerită atitudine, dacă este să nu fie simpla ignorare, ar fi o înjurătură, ori un delicat: „hait, sictir, cucoană!”. Căci, în realitate, chestiunea n-ar merita mai multă atenție.
   Sau, a se vedea un alt caz de pafarism extrem: postura jenantă în care s-a pus domnul Ciolacu cu prilejul negocierilor pentru rocada guvernamentală, ținând cu dinții de scaunul habarnistului de la Transporturi. Ce poți să spui? Inadecvarea este atât de penibilă, încât îți vine să te rezumi doar la o înjurătură. Și cam atât. Alte subtilități? Nici pomeneală! A glosa pe marginea subiectului este pierdere de vreme. Cu toate acestea, deși habarnistul s-a metamorfozat în pafarist, ești tentat să procedezi la tot felul de acrobații logice pentru a da un sens comportamentului celui de-al treilea om din stat. Este dificil de digerat ceva care nu posedă nicio explicație rațională.
   Așadar, lucrurile devin ceva mai complicate când cele două categorii se amestecă. Oricum, între cele două categorii se petrece o osmoză inevitabilă. Un habarnist se poate transforma cu ușurință într-un pafarist. Și invers. Este un fenomen aproape natural. Sunt nenumărate situațiile când un habarnist se pune în situația unui pafarist. Cum a fost, de pildă, și situația jenantă a doctorului Bode, dând în judecată în stânga și-n dreapta, doar pentru a-și „recupera” onoarea științifică. Trebuie să realizăm ușurința de a „accede” în stadiul de inadecvare aproape absolută a unui habarnist. Studiu de caz. Primo: rămâi uluit când realizezi că domnul. Bode chiar crede că a intrat în bocancii unui onest om de știință și, drept urmare, se simte neîndreptățit de tot felul de bârfe pe seama contribuției domniei sale la sporirea cunoașterii umane. Secundo: îi tragi o înjurătură și treci peste sinistra situare a domnului Bode. De fapt, îți este dificil să ignori întreaga poveste. Așa că, în mod firesc, apelând la briciul lui Occam, realizezi că felcerul Bode, mimând indignarea, s-a pus într-o situația jenantă, știind foarte bine în ce postură s-a pus de unul singur. Chiar să nu știe ce înseamnă un doctorat? Chiar să nu priceapă că un titlu științific nu are nimic de-a face cu „rigorile” ascensiunii politice?! Și uite cum domnul Bode, nesilit de nimic, a trecut de la categoria habarnistului la aceea a pafaristului.
   Problema se complică și mai mult când intervin în aceeași chestiune și unii și alții. Iar observatorii vor cu orice preț să deslușească un înțeles pentru comportamente inexplicabile. Și astfel se face că adepții conspirațiilor de tot felul au parte de mămici mereu gestante. Atunci, lucrurile neînsemnate, din nefericire, primesc o importanță nemeritată! Altfel spus, se ajunge la un nejustificat consum de timp și de energii pentru chestiuni minore. Prostia, din nefericire, nu este considerată ca fiind cea mai simplă explicație pentru multe dintre aberațiile secretate de habarniștii care ne guvernează, uneori simpli pafariști. Iar observatorii, mimând înțelepciune, își consumă mai tot timpul cu pescuirea pietrele aruncate de tot felul de netoți…
 
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Post-ul EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Pafariști și habarniști apare prima dată în Gazeta Dambovitei.

Citeste mai mult