”Pentru a reuși, trebuie sa crezi în ceva”
Primele 100 de zile și dezamăgirea față de președinte
Au trecut primele 100 de zile ale mandatului celui de al șaptelea președinte al României. Suntem blestemați să avem conducătorii pe care-i merităm, probabil pentru că nu suntem japonezi, chinezi, singaporezi, olandezi sau măcar elvețieni. Putoarea și mizeria morală a fostului Fanar turcesc, implementate în spațiul dâmbovițean alterat de gunoaie și trădări, se simt în respirația Bucureștiului divizat între clanurile interlope, găștile de maneliști, proxeneții și traficanții de carne vie, dezvoltatorii imobiliari și acea parte coruptă a statului formată dintr-o parte a magistraților, vameșilor, polițiștilor, jandarmilor, sereiștilor, funcționărimii, ANAF-ului și, evident, politicienilor.
Speriați de ideea unei Românii conduse de un președinte hooligan vorbitor al limbii române din mahalaua bălăceanului, am ales… iar… răul mai mic, întruchipat de personajul pitoresc din specia intelectual cu capul în nori și părul vâlvoi, dotat de la mama natură cu tulburări din spectrul autist, denumit Sindromul Asperger.
Portretul unui președinte slab
Mi-am pierdut încrederea, dar mai ales speranța, într-un om pe care l-am votat ”în lipsă de altceva”! Nu am nevoie de un președinte popular care-și duce fetița la școală dimineața, comentează zilnic pe social media, participă la reuniunile europene pe online și o impresionează pe… Maia Sandu. Vreau un președinte activ, implicat, responsabil, care să reprezinte cu efecte cuantificabile o țară cu 20 de milioane de locuitori în fața birocraților de la Bruxelles și a globaliștilor de la Washington.
Nu știu în ce crede Nicușor Dan, în afara conceptului de familie modernă, parteneră – nu soție, zacuscă – nu shaorma, liber cugetător – nu ortodox de conjunctură. Dar bate pasul pe loc, strălucind prin lipsă de eficiență și forță a personalității. Pare un butler discret, un lacheu la curtea Regatului Marii Britanii, tip inodor, incolor și insipid. Fără un premier puternic și ferm vom deveni o colonie certă, anexă a FMI sau a Băncii Mondiale ori o țară dominată de simioni șmecheri și georgești martiri.
Domnilor politicieni, e timpul să vă îndreptaţi de şale şi… să vă ridicaţi pantalonii!
De fapt toată conducerea clasei politice actuale pare ruptă dintr-o tragicomedie cu un scenariu amestecat cu elemente din Căpcăunul, Regele Lear și Pădurea Spânzuraților, cu un regizor beat și purtător de HIV.
Sorin Grindeanu
Pozează ca enfant terrible al PSD, omul trecut prin ciur și prin dârmon, fost premier și ministru, omul cu o retorică de universitar din Ferentari, alunecos și lipsit de credibilitate ca o meduză avortată spontan.
Dominic Fritz
Politolog și dirijor neamț autentic, încearcă să repare imaginea germanului disciplinat și credibil, grav afectată de lenea endemică a feldwebelul K. W. Iohannis. Din păcate, este captiv în cușca USR-istă, formațiune canibalizată și lipsită de maturitate, care-și devorează liderii mai repede decât îi produce.
Kelemen Hunor
Absolventul de medicină veterinară cu studii post universitare în filozofie, cadru didactic la UBB, scriitor și președinte din 2011 al formațiunii numite UDMR, care evident nu este partid politic, pare în curs de radicalizare comportamentală, ultimul său interviu public fiind extrem de critic față de bâlciul din politica românească.
George Simion
Rămâne aceeași coadă de topor lulistă, un furuncul georgescian cu rădăcini fasciste, fapt specific unui tânăr crescut într-o familie de intelectuali din care a evadat sub efectul mirajului becalian. Fără carieră profesională, un biet activist recrutat de oligarhia neolegionară, ajunge, pe fondul nemulțumirii poporului mediocru politic, lider mincinos și broker al unui Eden iluzoriu. Să ferească Dzeu România de ziua când un asemenea om ar accede la putere.
Ilie Bolojan
Este sufocat de propria-i onestitate într-un partid futil. Bine intenționat, excesiv de serios, riguros până la duritate, el nu este susținut nici măcar de liberalii din prima linie. Explicația este simplă: Bolojabn poate trăi cu pâine unsă și ceai de păpădie, dar gașca rezultată din asocierea incestuoasă a PNL și PDL nu acceptă să-și piardă privilegiile, mașina la scară, sumele forfetare, amantele și deplasările în străinătate, cu atât mai puțin să-și decepționeze sutele de fini și afini din teritoriu, parte a faunei de sinecuriști.
Nu există nici o certitudine că liderii și clasa politică își vor ridica pantalonii manifestând decență și responsabilitate publică. Și chiar dacă unii o vor face fără să se șteargă la c…r, majoritatea vor prefera să stea în continuare îndoiți de șale și cu dosul către popor, doar să nu-și piardă privilegiile dobândite în cele trei decenii de constipație mentală.
”Dacă toată lumea ar învăța carte, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele.”
Continuă circul mediatic și faptic al celor care manipulează educația. Cu lideri îmbătrâniți în rele, corupți și îmbogățiți de înțelegerile realizate cu politicienii, sindicalismul românesc reprezintă o plagă murdară pe fața furunculoasă a unei Românii absurde. Chiar dacă unii profesori au bunul simț să meargă la catedră și să presteze sau măcar să mimeze că au competența de a preda, o mare majoritate boicotează, protestând împotriva unor realități false. Căci îți trebuie tupeu, profesor fiind, să faci grevă, când rezultanta muncii tale de nouă luni pe an, este un produs social sub mediocru, un analfabet funcțional lipsit de educație și responsabilitate civică. Un homo sapiens condamnat de actualul sistem educațional pe viață, bun de exportat pentru a căra bălegarul din grajdurile austriece, să spargă asfaltul în Germania, să pună gresie în Franța, să culeagă recoltele în Spania sau să-i îngrijească pe seniorii italieni.
În loc să se bucure că au un ministru apolitic, profesionist recunoscut și un om de caracter în profesorul universitar David, (po)pulimea din învățământ urlă după privilegii, bonuri de masă, tichete de vacanță, meditații neimpozabile și al treisprezecelea salariu. Jenant și rușinos, într-un sistem în care onorabila ocupație de ”profesor”, nu dascăl, este aruncată în derizoriu de un sistem politizat și corupt.
”Nu sunt cuvinte mari, ci doar oameni mici.”
Nu prea sunt soluții, dar Bolojan ar trebui lăsat să guverneze, chiar dacă nu este un macho man și nici un bon viveur. România europeană nu poate aștepta după un congres PSD trucat, care să nu permită un Corlățeanu președinte, nici ca dna Țoiu să-și facă operație estetică, cu atât mai puțin ca UDMR să-l retragă pe Demeter András István, cetățeanul român de etnie maghiară reținut pentru profanare de însemne naționale în 1990, condamnat pentru încălcarea regimului armelor și munițiilor, tolerat pentru prostie și lipsă de valoare actoricească.
Presa – între conștiință și contracte publice
Uneori regret că nu există botnița de presă. Sunt jurnaliști care ar merita-o cu prisosință. Mai ales cei din presa națională îmbuibată cu contracte din bani publici de la televiziunile datornice și cu patroni infractori fugiți, dar și din presa locală în care conștiința de profesionist se plătește cu bani mirosind a formol și cetină de brad.
Fără epilog
”Oamenii par să nu își dea seama că opiniile lor despre lume sunt, totodată, o confesiune a caracterului lor.”
Ralph Waldo Emerson
SOMOGYI Attila
Sursa foto: Depositphotos
Vezi și care e vina politicienilor din ultimii 25 de ani.
Articolul EDITORIAL: Stânca Tarpeiană – o soluție barbară pentru incompetența și trădarea politică apare prima dată în ZiarMaramures.
Citeste mai mult