Scăderea PIB-ului României în ultimul trimestru din 2025 cu 1,6% față de perioada similară din 2024, diferența față de trimestrul al treilea fiind de 1,9%, a fost însoțită de intrarea economiei în recesiune tehnică.
Agenția Fitch Ratings nu a fost impresionată de această evoluție și a reconfirmat, la sfârșitul săptămânii, ratingul suveran al României la nivelul BBB- pentru datoria pe termen lung în valută, cu perspectivă negativă.
Costurile de finanțare, un argument pentru menținerea ratingului
Pentru Fitch a contat îmbunătățirea condițiilor de finanțare, prin reducerea costurilor de împrumut ale României din ultimele luni, de la peste 7,4% la 6,5%. Această scădere a permis Trezoreriei să se împrumute din piața locală, de la începutul lunii februarie, cu peste 8 miliarde de lei, foarte aproape de suma de 8,9 miliarde de lei programată pentru această lună.
Ministerul Finanțelor ar putea accesa mai ușor și piețele internaționale, în contextul în care investitorii își diversifică portofoliile, pe fondul reducerii expunerii pe titlurile emise de Trezoreria SUA.
Dobânzile interbancare și evoluția ROBOR
Dobânzile interbancare, aflate în teritoriu negativ real din cauza inflației ridicate, au continuat să scadă și să revină spre valori comparabile cu cele din aprilie anul trecut, ceea ce ușurează costurile de finanțare.
Vineri, ROBOR la trei luni, indice în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,83%. ROBOR la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 5,90% la 5,88%, iar ROBOR la 12 luni a scăzut de la 6,07% la 6,06%.
Cursul valutar: euro, dolar, franc și liră
Volatilitatea cursului euro a fost mai ridicată decât în alte săptămâni, pe fondul schimbării apetitului pentru risc la nivel internațional. După scăderea de marți la un minim al ultimei luni de 5,0910 lei, media a intrat pe o pantă ascendentă și a urcat vineri la 5,0943 lei, în condițiile în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 5,091 – 5,095 lei, cu închiderea la 5,095 lei.
Creșterea din ianuarie a indicelui prețurilor de consum din Statele Unite cu 0,2%, sub estimarea de 0,3%, a alimentat speranțele că Rezerva Federală va menține până la jumătatea anului dobânzile în intervalul 3,50 – 3,75%. Euro a slăbit și a coborât la 1,1847 – 1,1886 dolari, după ce marți urcase la 1,1920 dolari. Pe piața locală, cursul dolarului a urcat la finalul săptămânii la 4,2964 lei, valoare apropiată de cea de luni.
Francul elvețian a atins săptămâna trecută mai multe maxime istorice, urcând joi până la 5,5824 lei, pentru ca la finalul săptămânii să se retragă la 5,5813 lei. Lira sterlină a fluctuat între 5,84 și 5,8539 lei, media de vineri fiind stabilită la 5,8511 lei.
Aurul și criptomonedele
Prețul gramului de aur a coborât vineri de la 697,4647 lei la 686,0026 lei, valoare apropiată de cea de la începutul săptămânii. Scăderea se datorează tendinței de depreciere a unciei de aur, care s-a tranzacționat în intervalul 4.889,20 – 5.047 dolari.
Bitcoin s-a retras joi spre 65.000 de dolari, la o săptămână după ce atinsese un minim de 60.000 de dolari, pentru prima dată din 2024, ștergând câștigurile apărute după anunțarea revenirii la Casa Albă a lui Donald Trump, care culminaseră cu maximul de 126.251,31 dolari, atins în 3 octombrie. La sfârșitul săptămânii, principala criptomonedă fluctua între 69.211 și 70.960 dolari, iar ethereum se mișca în culoarul 2.019 – 2.101 dolari.
Informații furnizate de Radu GEORGESCU
Vezi cât va fi noul preț al energiei și gazelor în România și cât va costa kW/h în 2026.
Articolul Economia frânează, dar ratingul ține: ce se întâmplă cu dobânzile și cursul apare prima dată în ZiarMaramures.
Citeste mai mult