Inaugurări cu istoric „uitat”
După inaugurarea garajului RAT, proiect început și contractat în mandatul fostului primar Allen Coliban, actualul edil George Scripcaru mai trece în dreptul său o nouă „realizare”: skateparkul de la Fartec. Deși investiția a fost inițiată, avizată și bugetată de administrația anterioară, finalizarea este prezentată public drept succes al actualei conduceri a Primăriei Brașov.
Un proiect pornit în mandatul trecut
Skateparkul de la Fartec, așteptat de tinerii pasionați de sporturi urbane, avea documentația completă și contractele semnate înainte de schimbarea administrației locale. Lucrările au început sub mandatul lui Allen Coliban, iar continuarea și finalizarea lor ar fi trebuit să reprezinte un proces firesc de administrație, indiferent cine se află la conducerea orașului.
Aceeași rețetă ca la garajul RAT
La inaugurare, vechiul istoric al proiectului nu a fost menționat, situația repetând scenariul garajului RAT – o altă investiție începută anterior și prezentată ulterior drept realizare proprie a noii administrații. Pentru mulți brașoveni, practica ridică semne de întrebare legate de onestitatea comunicării publice.
În acest context, rămâne întrebarea legitimă: după garajul RAT și skateparkul de la Fartec, ce alte proiecte începute în trecut vor mai fi revendicate drept succese ale actualei conduceri în afara celor pur și simplu îngropate?
Articolul După garajul RAT construit în mandatul lui Coliban, Scripcaru își asumă și skateparkul de la Fartec. Ce urmează? apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult