După decesul bărbatului de 66 de ani care s-a prezentat astăzi la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin confirmă că unitatea medicală a încălcat normele legale privind întreținerea clădirii.
Potrivit martorilor, bărbatul urca scările în momentul în care a călcat pe marginea unei trepte, care s-ar fi rupt sub greutatea sa. Acesta s-a dezechilibrat și a căzut pe spate, lovindu-se violent de beton. Impactul a fost atât de grav, încât bărbatul a rămas inconștient și, deși a fost resuscitat timp de 45 de minute în UPU, viața nu i-a mai putut fi salvată.
CITEȘTE ȘI: Martorul incidentului de la spitalul din Reșița: „Urca treptele, o bucată s-a rupt și a căzut pe spate!”
În urma incidentului, o echipă a Inspecției Sanitare de Stat din cadrul DSP Caraș-Severin s-a deplasat la fața locului și a constatat o încălcare a Hotărârii de Guvern nr. 857/2011, articolul 30, litera e). Această prevedere obligă unitățile sanitare să efectueze periodic, sau ori de câte ori este necesar, lucrări de igienizare, revizuire a echipamentelor și întreținere a clădirilor.
„Reprezentanții inspecției au constatat încălcarea art.30, litera e) din HG 875/2011, iar, în consecință, unitatea sanitară va fi amendată. Dacă ne referim la acea scară, sigur, ea trebuia întreținută corespunzător și la timp. Nu ne ocupăm de găsirea vinovaților, ci doar de constatarea faptelor, iar în acest caz vorbim de lipsa de întreținere a clădirii. Regretăm ceea ce s-a întâmplat și transmitem condoleanțe familiei”, a declarat Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al DSP Caraș-Severin.
Pentru încălcarea normelor legale privind întreținerea clădirii, amenda aplicabilă Spitalului Județean de Urgență din Reșița poate ajunge până la 30.000 de lei, potrivit HG nr. 857/2011.
CITEȘTE ȘI: Dosar penal deschis după moartea bărbatului de la spitalul din Reșița
CITEȘTE ȘI: Spitalul din Reșița a mai omorât un pacient?
Citeste mai mult