Medicul Renică Diaconescu, șeful Secției Neurologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, se numără printre cei care, luni seară, în cadrul Galei Superlativelor organizată de Primăria Slatina la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, cu ocazia împlinirii a 655 de ani de la prima atestare documentară a orașului, au primit distincția „Personalitatea Anului”.
Importanta distincție a fost acordată de municipalitate pentru Premiul „Gold” pe care șeful Secției Neurologie și echipa sa l-au primit din partea Societății Europene de Stroke, dar și pentru modul cum el a tratat pacienții care au suferit accidente vasculare cerebrale.
„Suntem onorați pentru că este o distincție care arată că s-a depus muncă, inteligență în găsirea protocolului și a șanselor de salvare a unui pacient.
Felicit Secția de Neurologie pentru că s-a activat la această problemă, și, de ce nu, felicit și Spitalul Slatina pentru că aici ne desfășurăm activitatea și este o distincție care se adresează Spitalului Slatina”, susține medicul neurolog în filmulețul de prezentare la Gala Superlativelor.
La primirea distincției, el a vorbit și despre rolul medicului care trebuie să depășească sfera strict profesională.
„Dacă acest premiu se datorează premiului luat de la Societatea Europeană de Stroke, atunci sunt obligat să vă spun că sunt doar reprezentantul echipei de neurologi a Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Dacă această nominalizare se referă și la activitatea mea profesională, atunci sunt dator să răspund unei întrebări puse de presă: care este secretul succesului în medicină? Trebuie să te pregătești tot timpul, să fii la curent tot timpul cu toate noutățile din domeniul tău. Succesul e că trebuie să ai empatie față de pacientul tău și față de suferința lui. Și, nu în ultimul rând, trebuie să îți cunoști limitele, trebuie să știi până unde să tratezi tu și când trebuie să ceri ajutorul colegilor.
Dacă suferința pacientului face parte din suferința ta, vei suferi cu fiecare pacient pe care l-ai pierdut în lupta cu nemiloasa moarte. Dar această suferință, această durere trebuie să fie sinceră, și, dacă este sinceră, atunci cei apropiați pacientului te vor respecta. Durerea aceasta trebuie să fie însă și scurtă, pentru că, repede, trebuie să te mobilizezi pentru a salva altă viață”, a spus medicul Renică Diaconescu.
Reamintim că Renică Diaconescu și echipa sa au pus pe picioare, în 2019, programul de tromboliză la Spitalul Județean de Urgență Slatina, primul pacient cu accident vascular cerebral salvat de la moarte fiind un bărbat de 71 de ani, din Scornicești. De atunci, numeroși alți pacienți au fost salvați grație acestui program.
Tromboliza intravenoasă este eficientă pentru tratamentul pacienţilor cu accident vascular cerebral ischemic acut în primele patru ore şi jumătate de la debutul simptomatologiei în absenţa contraindicaţiilor.
Aceasta constă în injectarea continuă în perfuzie, timp de o oră, a unei substanţe fibrinolitice care dizolvă cheagul de sânge format pe vasul de sânge.
Citeste mai mult