Două fetițe, rănite în tren de un geam care a căzut în vagonul în care călătoreau
Două fetițe au fost rănite în trenul Mangalia-Cluj Napoca în noaptea de vineri spre sâmbătă de un geam care a căzut peste ele în vagonul în care se aflau.
Trenul IRN 12942, operat de SNTFC CFR Călători, a plecat din Mangalia vineri la ora 15,31 și a avut trei ramuri – de Satu Mare, de Cluj Napoca și de Târgu Mureș.
Sâmbătă dimineața, când ramura de Cluj Napoca ajunsese la Blaj (cu 21 de minute întârziere față de ora stabilită prin livret – 3,16), două fetițe de 9 și respectiv 12 ani au fost lovite de un geam căzut în vagonul în care se aflau.
Șeful de tren a sunat la numărul unic de urgență 112, iar cele două fetițe au fost luate cu ambulanța și duse la spital împreună cu părinții.
Responsabilii operatorului feroviar de stat nu au dat încă niciun comunicat prin care să anunțe acest incident cu doi copii răniți în tren, de o mare gravitate.
Articolul Două fetițe, rănite în tren de un geam care a căzut în vagonul în care călătoreau apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult