Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere și vătămare corporală din culpă în cazul exploziei la garsoniera din Balș. Reamintim că cinci oameni au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina, doi cu arsuri și trei cu atac de panică.
Oamenii legii s-au aflat și ei la fața locului, alături de pompieri și echipele medicale, asigurând perimetrul, coordonând evacuarea persoanelor aflate în imobil și sprijinind intervenția echipajelor operative pentru limitarea efectelor incendiului.
„La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș, împreună cu echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt și servicii medicale de urgență.
Polițiștii au asigurat perimetrul, au coordonat evacuarea persoanelor aflate în imobil și au sprijinit intervenția echipajelor operative pentru limitarea efectelor incendiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Claudiu Șerban.
Incendiul a fost lichidat de pompierii care au acționat prompt pentru stingerea flăcărilor și prevenirea extinderii acestora.
În urma evenimentului, un bărbat de 69 de ani și o femeie de 64 de ani au suferit vătămări corporale, fiind transportați la Spitalul Slatina. La spital au ajuns și trei persoane care au suferit atacuri de panică.
Totodată, deflagrația și incendiul au afectat mai multe locuințe, fiind înregistrate pagube materiale semnificative.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii deflagrației și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt continuă să coopereze cu I.S.U. Olt pentru stabilirea cauzei deflagrației”, a mai spus reprezentantul IPJ Olt.
În urma cercetării la fața locului, cauza probabilă a exploziei a fost o acumulare de gaze la butelia de aragaz.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, Alin Băsășteanu, în afara garsonierei în care a avut loc deflagrația, alte opt locuințe au suferit avarii.
Primarul orașului Balș, Cătălin Rotea, a anunțat că vor fi alocați bani din fondul de urgență al primăriei pentru anumite reparații de bază la locuințele afectate de suflul exploziei.
Articolul Dosar penal pentru distrugere și vătămare corporală din culpă în cazul exploziei la garsoniera din Balș apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult