Nu l-am cunoscut ca persoană, mai exact ca personalitate, dar l-am citit, l-am admirat şi l-am îndrăgit, mai ales că în arterele noastre curgea sânge de moldovean. Mărturisesc un fapt: de-abia după 1989 am auzit de dânsul, chiar dacă fusese atât de aproape de mine – geografic, spiritual şi etnic. De atunci, acest poet a intrat şi a rămas în sfera lecturilor mele pe care le mângâi cu lumina ochilor unui om ajuns la vârsta senectuţii. Scriu aceste însemnări acum, după ce Grigore Vieru şi-a mutat definitiv existenţa în lumea versurilor, care niciodată nu i-a fost furată, ci doar ascunsă ori ignorată.
Grigore Vieru s-a născut în ziua de 14 februarie 1935 în localitatea Pererâta din fostul judeţ Hotin, România/astăzi Republica Moldova, în familia ţăranilor plugari Pavel şi Eudochia. A absolvit în 1950 primele 7 clase la şcoala din satul natal după care a urmat cursurile şcolii medii din orăşelul Lipcani. În 1958 el a absolvit Institutul Pedagogic “Ion Creangă” din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. Când era încă student, a debutat cu o plachetă de versuri pentru copii, intitulată Alarma. În iunie 1960 s-a angajat ca redactor la revista Nistru, iar ulterior tot ca redactor până în 1963 la Editura “Cartea Moldovenească”. Fiind un oaspete frecvent al “Căsuţei Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir, Grigore Vieru a scris acolo cartea Albinuţa destinată preşcolarilor. În 1968 dânsul publica un volum de versuri lirice din care trei poeme sunt intitulate Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi Constantin Brâncuşi, iar alte două poeme sunt dedicate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. În 1973 el a venit în România ca membru al unei delegaţii a scriitorilor sovietici care au participat la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul 20: Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban, Tatiana Nicolescu. La rugămintea sa, a fost organizată vizitarea Mănăstirilor Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna şi Văratec; întors la Chişinău cu un sac plin de cărţi româneşti, Grigore Vieru a declarat: “Dacă visul unora a fost sau este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul.”. În anii 1974 şi 1977, el a fost invitat de “Uniunea Scriitorilor din România” ca să viziteze ţara noastră, împreună cu soţia sa, Raisa, profesoară de limbile română şi latină; în cele două deplasări, dânşii au ajuns la Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi ş.a.
În noaptea de 15/16 ianuarie 2009 Grigore Vieru a suferit un grav accident de circulaţie în timp ce se deplasa pe şoseaua Chişinău – Hănceşti – Cimişlia – Basarabeasca din R. Moldova; din cauza multiplelor consecinţe asupra sănătăţii sale (traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzii ale cordului, plămânilor şi organelor abdominale), Grigore Vieru a încetat din viaţă la “Spitalul de Urgenţă” din Chişinău în ziua de 18 ianuarie. La 20 ianuarie marele poet a fost decorat post mortem cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Mare Cruce.
Din impresionanta creaţie literară lăsată posterităţii menţionez volumele: Bună ziua, fulgilor!; Bărbaţii Moldovei; Duminica cuvintelor; Aproape; Mama; Un verde ne vede!; Metafore albastre; Limpede ca lacrima; Rădăcina de foc; Sunt robul iubirii etc. În anul 1978 el a primit “Premiul de Stat al Republicii Moldova”. Partea a doua a articolului de faţă cuprinde o serie de creaţii ale lui Grigore Vieru:
*Brâncuşi: “Masă de piatră./Scaune goale de piatră./Aşteaptă/Întoarcerea din bătălii/A vitejilor voievozi./La ceas de taină/Ei vor veni/Să-şi odihnească braţul/De piatră,/Fruntea grea ca de piatră/Şi să vadă/Ce-i de făcut mai departe./O, e o tăcere/Atât de afundă/Că se aud Carpaţii spre seară/Cum, aplecându-se, aştern umbra/Pe masa,/Curată şi răcoroasă.”.
*Limba noastră cea română: “Sărut vatra şi-al ei nume/Care veşnic ne adună,/Vatra ce-a născut pe lume/Limba noastră cea română./Cânt a Patriei fiinţă/Şi-a ei rodnică ţărână/Ce-a născut în suferinţă/Limba noastră cea română./Pre pământ străvechi şi magic/Numai dânsa ni-i stăpână:/Limba neamului meu dacic,/Limba noastra cea română./În al limbilor tezaur/Pururea o să rămână/Limba doinelor de aur,/Limba noastră cea română.”.
*Autobiografică: “Mama mea viaţa-ntreagă/A trăit fără bărbat./Singurei eram în casă/Ploi cu grindina când bat./Mama mea viaţa-ntreagă,/Stând la masă, ea şi eu,/Se aşază între mine/Şi Preabunul Dumnezeu./Oh, şi crede-aşa într-ânsul,/Ca-n albastru văzul ei/Chipul Lui de pe icoană/Se străvede sub scântei./Şi eu ţin atât la mama,/Că nicicând nu îndrăznesc/Dumnezeul din privire/Să mă vâr să-l mâzgâlesc.”.
*Chipul tău, mamă: “Chipul tău, mamă,/Ca o mie/De privighetori rănite,/Ochii tăi,/În care s-au întâmplat/Toate/Câte se pot întâmpla/Pe lume!/Lacrima ta:/Diamant ce taie-n două/Oglinda zilei./Nedespărţită de cer/Ca apa de uscat,/Locuieşti o casă/Cu două ferestre:/Una ce dă spre viaţă,/Alta cu faţa spre moarte,/La fel de limpezi amândouă./O, mamă,/Spre mine mâinile-ţi întinde:/Spre cel care cu dor te-aşteaptă/Şi ţie apropiindu-mă,/Apropie-mă liniştii ce eşti./Acum şi-ntotdeauna.”.
*Dorul şi limba: “Cerul e ţesut din stele./Luncile – din floricele./Numai dorul strămoşesc -/Din cuvântul românesc./Din pământ izvorul iese,/Grâul – din seminţe dese/Numai dorul strămoşesc -/Din cuvântul românesc./Razele ne vin din soare,/Iar miresmele – din floare,/Numai dorul strămoşesc -/Din cuvântul românesc.”.
*Lacrima: “Acest chip de zeu trist clar/Lacrima/Acest greier de cleştar/Lacrima/Acest creier gânditor/Lacrima/Acest Soare arzător/Lacrima/Acest lanţ crescut în os/Lacrima/Acest glonte mânios/Lacrima/Acest iepure, ah, plâns/Lacrima/În a genei umbră-ascuns/Lacrima/Acest nu cu paloş lat/Lacrima,/Ci cu inima-mpărat/Lacrima/Acest deal de sare greu/Lacrima/Acest clopot, acest zeu/Lacrima.”.
*Nu am, moarte, cu tine nimic: “Nu am, moarte, cu tine nimic,/Eu nici măcar nu te urăsc/Cum te blesteamă unii, vreau să zic./La fel cum lumina pârăsc./Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi/De-ai avea mamă şi ar muri?!/Ce-ai face tu şi cum ar fi/De-ai avea copii şi-ar muri?!/Nu am moarte cu tine nimic./Eu nici măcar nu te urăsc/Vei fi mare tu, eu voi fi mic,/Dar numai prin propria-mi viaţă trăiesc./Nu frică, nu teamă,/Milă de tine mi-i/Că n-ai avut niciodată mamă,/Că n-ai avut niciodată copii.”.
*Pentru ea: “Pentru ea la Putna clopot bate,/Pentru ea mi-i teamă de păcate,/Pentru ea e bolta mai albastră,/Pentru limba, pentru limba noastră./Dumnezeu prima oară/Când a plâns printre astre,/El a plâns peste Ţară/Cu lacrima limbii noastre!/Pentru ea ninsori se cern din spaţii,/Pentru ea puternici sunt Carpaţii,/Pentru ea e caldă vatra poamei -/Pentru limba, pentru limba mamei./Pentru ea noi văruim pereţii,/Pentru ea mai sunt răniţi poeţii,/Pentru ea cresc florile visării -/Pentru limba, pentru limba Ţării.”.
*Prietenul: “Un prieten – ştiţi voi oare? -/E comoara cea mai mare!/Omul fără de prieteni/E ca bradul fără cetini,/Ca ogorul fără apă,/Ca o mână fără altă/Un prieten – ia aminte -/Nu se cumpără, nici vinde!”.
*Ziua şi noaptea: “Două fete poartă salbă,/Una-i neagră, alta-i albă./Ne-ncetat se tot alungă,/Dar nu pot să se ajungă.”.
*Veveriţa: “Veveriţa a visat,/Hop, hop, hop!/Că pe stele a zburat,/Hop, hop, hop!/Că zbura din stea în stea,/Hop, hop, hop!/Şi alune nu găsea,/Hop, hop, hop!/Tot sărind aşa cu-un coş,/Vai, vai, vai!/A căzut din cetini jos/Vai, vai, vai!”.